„Din viața investigatorilor privați – mituri și realități”. Interviu cu Maria Bumbaru, președinta Asociației Naționle a Detectivilor din România

  •  Ce pot face detectivii privați

Detectivii particulari din filme sunt văzuți sărind peste ziduri, intrând în case si deschizînd încuietorile cu instrumente speciale ( pe care se pare că le au întotdeauna la îndemână în buzunare), spărgând parolele computereleor de unde își extrag cu ușurință informațiile, alături de multe alte acțiuni îndraznețe menite să îi conducă rapid pe firul cazului, la rezolvarea lui. Nu este de mirare ca o persoană care apelează la detectivii particulari, să creadă ca aceștia pot face orice li se cere, în orice condiții, și, bineînțeles, ca în filme, foarte repede. Realitatea este cu totul alta, iar viața de zi cu zi a unui investigator privat poate să nu aibă nimic spectaculos, dar să fie incitantă și plină de satisfacții. Adesea, cu răbdare, intuiție și multă muncă sunt descoperite acțiuni frauduloase, rețele de furt din magazine și depozite, sau acțiuni menite să păgubească parteneri de afaceri sau investitori care au avut prea multă încredere, soti infideli sau adolescenți rătăciți în tentații care le pun viața în pericol.

  •  Ce face un detectiv particular?

Activitatea principală a unui investigator privat este să adune informații pentru clienții săi, în funcție de caz, și asta poate implica o mare varietate de acțiuni: de la intervievarea unor persoane până la verificări minuțioase legate de trecutul lor, activități de supraveghere și filaj până la investigații personale și financiare. Fondatorul unei Agenții de investigații din New York, Brian Willingham a pus într-o lista 101 lucruri pe care le pot face investigatorii privați, 98IKD (Federația Internațională a Asociatiilor de Detectivi) a listat 16 domenii în care pot acționa acești profesioniști iar World Association of Detectives (fondată în SUA în anul 1925) specifică în listingul său aprox.50 de activități în funcție de care poți căuta un detectiv particular. Dar, pe cât de largă este varietatea activităților investigatorilor privați, pe atat de strictă este condiția de baza: toate sunt supuse limitelor legale din țara în care aceștia își desfășoară activitatea. Nimic nu poate fi făcut dincolo de ce prevede legea.

  •  Poate un detectiv particular  să aresteze persoane?

Cu siguranță Nu. Detectivii particulari nu sunt ofițeri de poliție și nu pot fi confundați cu aceștia. Chiar dacă în unele situații detectivii pot fi martori la comiterea unor infracțiuni, ei pot documenta și proba acțiunile respective pe care le aduc deândată la cunoștința autorităților competente, utilizând toate căile legale pentru asta. Dacă situația va fi de așa natura, atunci autoritățile vor aplica măsurile necesare, inclusiv arestarea persoanelor dacă este cazul. În SUA există câteva state în care investigatorii privați au dreptul de a reține persoanele până la sosirea poliției, dar și acolo aceștia trebuie să fie foarte atenți la prevederile legale și să fie siguri că au înțeles ce au dreptul și ce nu în statul respectiv. Cu titlu de  excepție, Legea privind activitatea detectivilor particulari din Republica Moldova, îi obligă pe aceștia „să reţină la locul infracţiunii persoanele care au săvîrşit-o şi să le predea imediat organelor competente”, obligație coroborată bineînțeles și cu alte drepturi și obligații legale. In România, detectivii particulari nu au acest drept., dar pot solicita imediat sprijinul autorităților competente. După cum observăm de fiecare dată, o primă și importantă cerință în munca investigatorului privat este buna cunoaștere a legii, și o atenție deosebită la limitele până la care investigatorul privat poate merge fără a o încălca.

  •  Până unde pot pătrunde detectivii particulari în viața oamenilor?

Legile privind confidențialitatea datelor și intimitatea oamenilor au fost și continuă să fie un subiect fierbinte. Investigatorii privați sunt obligați să fie deosebit de atenți și conștienți de ele, pentruă că,  încălcarea lor poate atrage sancțiuni extrem de aspre. În filme, detectivii particulari pândesc noaptea în jurul caselor făcând fotografii oamenilor din casă și urmărindu-i în locurile private. Este legal? Chiar pot face asta?Fiecare persoană are dreptul la intimitate în casa sa, pe proprietatea sa și chiar când se află pe proprietatea privată a altuia. Acestea fiind spuse, este clar că detectivii pot face fotografii și o pot supraveghea doar dacă persoana se află în public. Infracțiunea privind „violarea vieții private” este prevăzută de Codul Penal. Cu toate acestea, noțiunea de viață privată nu are o definiție legală exactă, fiind un element complex care trebuie analizat din multe perspective și în situația produsă în mod concret. Cu atât mai mult detectivii particulari trebuie să fie precauți și să fie la curent cu toate aspectele legale privind fotografierea sau înregistrarea persoanelor în public precum și la utilizarea acestora ca rezultat al activităților lor. În final este important nu numai cum s-au obținut imaginile sau informațiile respective, cum și unde au fost utilizate mijloacele tehnice ci și unde și în ce scop au fost folosite. Spre exemplu dacă din birourile companiei tale au fost sustrase documente sau bunuri de valoare și suspectezi un angajat sau mai mulți, pe care îi filmezi și îi înregistrezi în timp ce relatează despre fapta lor și discută cum să valorifice bunurile sustrase, fară ca ei să știe, materialul rezultat poate fi prezentat poliției drept dovadă a faptei, fără să fii acuzat că nu ai avut acordul acestora să îi filmezi și să îi înregistrezi.

  •  Pot detectivii particulari să urmărească orice?

Detectivii particulari pot merge, ca oricine altcineva,  oriunde în public. Lor nu le este permis să pătrundă într-o proprietate privată fără acordul proprietarului, sau să obțină în mod ilegal acces la orice clădire, dispozitiv sau zonă de depozitare, dulap de dosare etc. fără permisiunea corespunzătoare. În plus pentru acțiunile lor au nevoie să se găsească într-o situație legală și legitimă. Persoana cu care au încheiat contractul și în fața căreia s-au angajat la anumite acțiuni, trebuie să fie în drept să le solicite iar acțiunile trebuie să fie legale, la fel și mijloacele și tehnicile folosite de aceștia pentru a le realiza. In plus, nici un rezultat al acțiunilor detectivilor particulari nu poate fi folosit în scopuri ilegale, în scop de șantaj sau pentru a prejudicia imaginea cuiva. Aceste obligații sunt prevăzute contractual, prin urmare și clientul detectivului particular este răspunzător de păstrarea confidențialității datelor obținute și de utilizarea lor în scopul legal declarat.

  • Detectivii particulari sparg conturi de socializare?

În nici nici un caz, detectivii particulari nu pot pirata sau obține acces ilicit la conturi și dispozitive private, în scopul de a obține informații. Detectivii particulari folosesc internetul în mod regulat pentru activitățile lor de investigații. Ei pot accesa profilurile de pe rețelele sociale care sunt publice, pot naviga în baze de date publice și web-site-uri care conțin informații de interes, pot accesa orice bază de date publică sau orice arhivă electronica publică. Pot descărca fotografii, pot monitoriza activitatea on-line a unor persoane, le pot identifica în diverse grupuri sau le pot contoriza comentariile. Există și baze de date oficiale, unde contra cost detectivii particulari pot obține date (ex. Registrul Comerțului). Este o muncă laborioasă, multe ore petrecute în fața calculatorului și abilități avansate de folosire a motoarelor de căutare, dar desigur reprezintă unul din instrumentele modern de lucru ale detectivilor particulari.

  • Au acces detectivii particulari la conturi bancare? Dar la listinguri telefonice?

Detectivii particulari nu au acces la datele legate de conturile și operațiunile bancare ale unei persoane. Toate aceste date sunt confidențiale iar obținerea loc pe oricare altă cale este o gravă încălcare a legii. La fel este situația și cu listingurile convorbirilor telefonice. care sunt confidențiale, furnizorul de servicii de telefonie având obligația de nu le divulga pe nici o cale, exceptând cele prevăzute de lege. Așadar orice acțiune sau promisiune a unui detectiv particular în acest sens încalcă legea și cu siguranță este doar de domeniul ipotezei, pentru că în realitate nici un profesionist nu s-ar angaja la astfel de lucruri. Cu atât mai mult să instaleze programe de piratare sau interceptare a convorbirilor telefonice. Normal, orice persoană se așteaptă ca mesajele sale și convorbirile telefonice sa fie confidențiale, și așa si sunt, cu excepția situațiilor când persoanele respective, din neglijență sau din neștiință cad în plasa hackerilor.

  •  Detectivii  pot citi e-mailurile, mesajele sau să asculte telefoanele angajaților dacă acestea sunt făcute  de pe computerele sau telefoanele companiei ?

Angajatorul are dreptul să își protejeze afacerea iar progresul tehnologiei este atât de mare încât cu greu mai putem crede astăzi că există intimitate reală. Angajatul primește de la companie toate dispozitivele electronice necesare (computer, telefon, laptop) inclusive mașină,  pentru a le utiliza în interesul serviciului. Deasemenea compania poate utiliza camera de supraveghere video și oricare alte dispozitive electronice pentru a urmări productivitatea angajaților și pentru a preveni fraudele. Pe mașinile cu care circulă angajații sunt instalate GPS-uri, iar pe computere sunt instalate softuri de urmărire a traficului pe internet. În aceste condiții, până unde merg drepturile angajatorilor și de unde începe viața privată a angajatului? Detectivii particulari angajați să monitorizeze angajații companiilor, trebuie să verifice dacă politicile de confidențialitate și normele privitoare la încălcarea dreptului la viață privată sunt respectate. Dacă au fost făcute procedurile prealabile pentru a preveni problemele care vizează drepturile angajatorului la a-și supraveghea afacerea și ale angajatului la viață privată. Si numai după ce au verificat aceste condiții prealabile pot emite un plan de lucru și pot face investigații.

Integral pe jurnalul-bucurestiului.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu