DISCUȚII -Un nou sistem anti-grindină în apropierea Maramureșului

Căderile de grindină au cauzat, în ultimii ani, pagube materiale serioase în județul Maramureș, dar nu numai. Și mai grav este că tendințele meteo-climatice previzibile arată o creștere a intensității acestor evenimente, deci o vulnerabilitate din ce în ce mai crescută a populației la aceste fenomene. Vecinii Maramureșului, sătmărenii, au deja un astfel de sistem implementat, iar acum vecinii sălăjeni spun că au pregătită și ei documentația necesară realizării unui sistem de protecție împotriva fenomenelor meteo extreme, urmând a fi inițiate toate demersurile pentru implementarea investiției. În Maramureș sistemele anti-grindină nu există și nici nu s-a vorbit vreodată de așa ceva la noi în județ, deși grindina a provocat și aici destule pagube.
Vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Szilágyi Róbert-István, a avut discuții aplicate pe subiect cu reprezentanții Consiliului Județean Satu–Mare, instituție care implementează deja un sistem anti-grindină, folosit cu succes în Croația, Franța sau Ungaria. Sistemul anti-grindină din Sălaj ar urma să fie unul diferit de cel cu rachete pe care Inspectoratul pentru Situații de Urgență îl folosește la nivel național, dar și mai eficient, „întrucât acoperă întreaga rază teritorială a județului, nu doar o singură zonă. Estimăm că investiția într-un sistem anti-grindină, compus din stații automate de generatoare terestre, se ridică la aproximativ 2-3 milioane de euro, bani pentru care vom solicita finanțare europeană. Numărul stațiilor automate de generatoare terestre va fi stabilit în urma unui studiu efectuat de către specialiști, pentru a acoperi întregul teritoriu”.
Vicepreședintele CJ Sălaj, Szilágyi Róbert-István, a mai precizat că toate sistemele de protecție anti-grindină consacrate, indiferent de metodele de acționare (prin rachete, avioane, tunuri) folosesc același material activ pentru a reduce riscul căderilor de grindină: iodura de argint. CJ Săla menționează că rețeaua sistemului anti-grindină va fi compusă din stații automate de generatoare terestre amplasate pe întreg teritoriul județului, formând o rețea uniformă cu un centru de comandă și vor intra în acțiune în urma unei avertizări meteorologice primite din partea Agenției Naționale de Meteorologie: „Generatoarele vor intra în funcțiune în mod automat și vor emana particule de iodură de argint, care vor urma traiectoriile naturale ale dinamicii atmosferice și vor fi absorbite de norii de grindină prin mișcarea convectivă a aerului din zonele de instabilitate atmosferică. Tehnologia propusă este mai eficientă din punct de vedere al costurilor și mai prietenoasă cu mediul înconjurător”.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu