DN18- Accident în Borșa provocat de un sucevean. Două persoane au ajuns la spital

Grav accident de circulație produs astăzi, 5 noiembrie a.c., pe strada Victoriei din Borșa. Polițiștii din Borșa, în urma deplasării la fața locului, în urma cercetărilor făcute, au stabilit faptul că, un bărbat de 44 de ani din județul Suceava, aflat la volanul unui autoturism, pe D.N. 18, în orașul Borșa, strada Victoriei, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani din Borșa, având direcția de deplasare înspre Moisei.

„Autoturismul condus de sucevean a fost proiectat pe sensul opus de mers, în gardul unui imobil. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto de 44 de ani și o tânără de 17 ani din Borșa, pasageră pe locul din dreapta față în autoturismul condus de tânărul din Borșa. Conducătorul auto de 20 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, dar în cazul celuilalt conducător auto nu a putut fi efectuată testare. Ambilor șoferi le-au fost prelevate mostre biologice.

Circulația pe D.N. 18 a fost restricționată timp de 30 de minute”, arată IPJ Maramureș.

Polițiștii efectuează cercetări în acest dosar sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu