DNA, din nou despre fostul director al Penitenciarului Baia Mare. Agenți de poliție, acuzați de mărturie mincinoasă

Direcția Națională Anticorupție a anunțat astăzi, 19 iunie, în cauza mediatizată prin comunicatul nr. 996/VIII/3 din 22 noiembrie 2022, trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatului CHIŞ HORIA ŞTEFAN, ofiţer de poliţie, fost director al Penitenciarului Baia Mare, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual (două fapte), ultraj în formă continuată, purtare abuzivă, în formă continuată și şantaj (două fapte, din care una în formă continuată). Au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, KOZMA ANGELA CARMEN, ofiţer de poliţie, psiholog la Penitenciarul Baia Mare, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată, COSTE DORIN MARIUS, CIOCOTIŞAN ONISIM CONSTANTIN, ARDELEAN ANDREI MIRCEA şi TECAR GABRIEL CĂTĂLIN, agenţi de poliţie în cadrul Penitenciarului Baia Mare, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt: În perioada 2020-2022, în calitate de director al penitenciarului Baia Mare, inculpatul Chiş Horia Ştefan ar fi pretins de la două subordonate, ofiţeri de poliţie, favoruri de natură sexuală, prevalându-se şi profitând de autoritatea pe care ar fi avut-o asupra victimelor, având în vedere funcţia pe care acesta o deţinea la vremea respectivă.

Pe fondul refuzului uneia dintre persoanele vătămate de a avea o relaţie extraprofesională cu inculpatul Chiş Horia Ştefan, la data de 19 mai 2022, inculpatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra acesteia în urma cărora ar fi rezultat leziuni constatate de medicina legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6 -7 zile de îngrijiri medicale.

Actele de violenţă ar fi avut loc chiar în biroul directorului. Ulterior, în perioada mai – începutul lunii iunie 2022, pentru a evita eventualele consecinţe ale conduitei sale (efectuarea unei anchete disciplinare, destituirea din funcţie, precum şi posibile urmări pentru situaţia sa familială), inculpatul Chiş Horia Ştefan ar fi constrâns-o pe aceeaşi persoană vătămată să nu sesizeze Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), ameninţând că atât victima, cât şi penitenciarul vor avea de suferit. În acest demers, inculpatul Chiş Horia ar fi fost susţinut şi de psihologul penitenciarului Baia Mare, inculpata Kozma Angela Carmen. În acelaşi context, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiş Horia Ştefan ar fi ameninţat aceeaşi persoană vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromiţătoare, cu scopul distrugerii credibilităţii acesteia”.

„După demararea de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a unei anchete interne, având ca obiect aspectele menţionate mai sus, inculpatul Chiş Horia Ştefan ar fi ameninţat o altă persoană din subordine (cadru medical) cu divulgarea unei fapte imaginare, de natură penală, cu scopul de a o determina pe aceasta să dea declaraţii care să-l avantajeze pe inculpat.

Fiind audiaţi în calitate de martor în prezenta cauză, inculpaţii Coste Dorin Marius, Ciocotişan Onisim Constantin, Ardelean Andrei Mircea şi Tecar Gabriel Cătălin, ar fi făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză”, adaugă DNA.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu