Dora din Seini a ajuns vedetă. De la Românii au talent La Măruță

Dora Debreczeni de la Școala Numărul 1 din Seini (orașul unde pe primul loc este pălinca) a făcut senzație la Românii au talent. A fost invitată la emisiunea La Măruță. Nu a venit singură, ci însoțită de mama ei. ”Domnu Măruțică” (cum este alintat de Dora) a fost foarte încântat de prezența maramureșencei noastre de 9 ani, zodia Scorpion.

„Am un frate mai mic de 4 ani, nu prea ma înțeleg cu el, mai mult mă enervează. Vine la mine și mă împinge fără să-i fac nimic. La școală am primit felicitări, Bravo. Mă înțeleg bine cu colegii”, a spus Dora. A povestit cum a ajuns să fie mușcată de un câine. A spus bancuri în emisiune, spre deliciul publicului. Așa a aflat o țară întreagă că dentistul agrar este cel care pune dinți la greblă.

„Nu îmi place deloc Matematica. E frumos în Seini, locuim lângă pădure. M-au întrebat dacă avem mall-uri în Seini, dar noi nu avem nici măcar un singur mall” i-a spus Dora lui „Domnu Măruțică”.

„Copil carismatic cu frumusețe angelică. Felicitări părinților pentru felul în care au educat-o” a fost doar unul din mesajele primite.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu