Drum de legătură între Lăpușel – Baia Mare – Tăuții Măgherăuș

Consilierii județeni au aprobat promovarea în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., U.A.T. Tăuții Măgherăuș și U.A.T. Recea a obiectivului de investiții “Drum de legătură  DN1C-Recea-VO Baia Mare -Tăuții Măgherăuș- E61”.

Totodată va fi realizat și un pod peste râul Lăpușel care să unească Bozânta Mare și Bozânta Mica.

”Avem un nou parteneriat cu CNAIR privind un drum de legătură între Lăpușel – VO Baia Mare și Tăuții Măgherăuș. Banii pentru acest drum sunt deja prinși în Programul Operațional Transport. Am convocat o ședință cu primarii celor două unități administrativ teritoriale, respectiv Recea și Tăuții Măgherăuș, și cu CNAIR, astfel încât să ajungem la un numitor comun.

Pe lângă drumul nou care va fi construit pe această zonă vom avea și un pod peste Lăpușel, o legătură între două comunități care sunt una lângă cealaltă, dar care, ca să ajungă dintr-o localitate în cealaltă, trebuie să meargă prin Baia Mare. Vorbim de Bozânta Mică și Bozânta Mare, care nu au astăzi nici măcar un pod”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Proiectul va fi finanțat prin fonduri europene.

Vlad HERMAN

TAGGED:
Distribuie articolul
1 Comment