DSP MARAMUREȘ – Cum se făceau angajările în instituție. Șefa Ilea Ivette Alessandra și-a recunoscut vinovăția

În opinia multor maramureșeni, celor mai mulți, de fapt, nu te poți angaja la stat dacă nu ai pile și relații. Poate greșit, dar dacă este să ne luăm după recentele descoperiri ale procurorilor anticorupție, poate lucrurile nu sunt chiar așa departe de adevăr. Atunci când oamenii spun că dacă vrei să ajungi medic laa un spital trebuie să scoți atâția bani din buzunar, poate procurorii ar trebui să ia în serios aceste lucruri.

Până atunci însă, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpatelor ILEA IVETTE-ALESSANDRA (susținută de PSD Maramureș), la data faptei director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (D.S.P.) a judeţului Maramureş, DIACONIȚA OLTEA, la data faptei șef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică (D.S.P.) a Județului Maramureș și H.L.M., persoană fizică, fără vreo calitate specială, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată”.

Procurorii au stabilit că „în perioada septembrie-noiembrie 2023, inculpata Ilea Ivette-Alessandra ar fi remis, în două rânduri, lista cu subiectele propuse (puse la dispoziție de către inculpata Diaconița Oltea) candidatei H.L.M. la postul de „inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Control în Sănătate”, scos la concurs de instituția pe care o conducea. La data de 26 septembrie 2023, cu tot “ajutorul” primit, inculpata H.L.M. nu ar fi reușit să obțină punctajul minim de promovare a probei scrise, concursul urmând a fi reluat la o dată ulterioară (27 noiembrie 2023).

De data aceasta, inculpata H.L.M. ar fi terminat prima proba de concurs. La ieșire din sala unde s-a desfășurat concursul, asupra acesteia ar fi fost găsit și ridicat de către procurorii anticorupție un set de înscrisuri în care erau menționate subiectele propuse de membrii comisiei, ce ar fi fost primite de candidată în maniera de mai sus. În prezența avocaților, cele trei inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv 2 (doi) ani închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, în cazul inculpatei Ilea Ivette-Alessandra, 1 (un) an și 10 luni închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, în cazul inculpatei Diaconița Oltea și 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, în cazul inculpatei H.L.M..

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpatele Ilea Ivette-Alessandra, Diaconița Oltea și H.L.M. împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Maramureș”, arată DNA. 

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
3 Comments