ERA DE AȘTEPTAT – Curtea de Apel Cluj dă un nou termen în dosarul de corupție al primarului de Baia Mare

Așa cum era de așteptat, Curtea de Apel Cluj a decis azi, 29 septembrie, că se impune o nouă amânare în cazul dosarului primarului de Baia Mare, acuzat de fapte de corupție. Azi, 29 septembrie, primarul municipiului trebuia să se prezinte la instanță. Iar instanța a decis că noul termen este 19 octombrie 2023, la două zile după ce ar trebui să se pronunțe Înalta Curte de Casație și Justiție legat de cererea de strămutare depusă de edilul Băii Mari la termenul din 19 septembrie.

Încă de ieri primarul a anunțat că azi la ora 14.00 va avea o întâlnire cu factorii resposabili pentru organizarea Sărbătorii Castanelor. De aici fiecare înțelege ce vrea.

Vă reamintim că în acest dosar primarul de Baia Mare a fost condamnat la închisoare cu executare. Iar tot legat de acest dosar mai știm că se apropie termenul când acest dosar se va prescrie. Primarul a mai avut un dosar în care faptele s-au prescris.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu