Festivalul Marmația: Orașul Sighetu Marmației, invadat de colindători (FOTO)

Miercuri, 27 decembrie, în Centrul municipiul Sighetu Marmatiei a avut loc cea de a 55-a ediție a Festivalului de Datini si Obiceiuri de iarnă “Marmația”, care a adunat nenumărate cete de colindători din județ, mai multe zone ale țării, dar și din Republica Moldova, la care se adaugă un public numeros.

”An de an, pentru câteva zile municipiul Sighetu Marmaţiei devine capitala culturii şi a tradiţiilor autentice, loc de întâlnire a tuturor celor care îşi doresc să redescopere şi să retrăiască datini şi obiceiuri străvechi din perioada sărbătorilor de iarnă.

De peste 55 de ani Festivalul ”Marmaţia” reuşeşte să încânte publicul național şi internațional cu tradiţiile, costumele, colindele şi jocurile cu măşti, desfăşurate în satul maramureşean, de la Crăciun şi până la Bobotează”, au transmis organizatorii înaintea evenimentului.

De asemenea, a avut loc și un spectacol de datini si obiceiuri de iarnă, la care au mai luat parte Ansamblul focloric MARA și îndrăgiții interpreți de muzică populară Lavinia Goste și Marius Zorilă.

ZiarMM

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu