septembrie 28, 2021

Fetele de la Minaur câștigă primul amical de la Bistrița

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Miercuri după-amiază, echipa feminină de handbal a CS Minaur a disputat un meci de pregătire la Bistrița, în compania echipei locale, Gloria, reușind să se impună cu scorul de 27-23 (16-11), după un joc foarte bun în apărare, dublat de intervențiile foarte bune ale celor doi portari care au evoluat azi.

Jocul a fost foarte echilibrat în prima sa parte, cele două echipe mergând cap la cap până la 11-11 (min. 24). Antrenorul Raul Fotonea a cerut time-out, iar finalul primului mitan ne-a aparținut în totalitate, băimărencele reușind să înscrie de cinci ori fără să primească vreun gol, astfel că la cabine s-a intrat cu 11-16. Minaur a continuat evoluția bună și s-a distanțat la opt goluri, 12-20 (min. 37), după care gazdele au revenit în joc și s-au apropiat la 19-22 (min. 48). Minaur și-a văzut de treabă, a continuat să țină bine apărarea și s-a distanțat din nou la 21-27 (min. 56), iar cele două goluri ale gazdelor din finalul partidei n-au mai adus mare lucru. Mâine va avea loc meciul revanșă dintre cele două echipe.

Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare: 23-27 (11-16)
  • Sala Sporturilor din Bistrița.
  • Aruncări de la 7m: 8-1 (transformate: 5-1). Minute de eliminare: 0-6
  • Minaur: Amra Pandzic (8 intervenții), Elena Utkina (9 intervenții, a apărat 3 de 7m) – Cristina Laslo 8 (unul din 7m), Oana Borș 5, Elaine Gomes 4, Eva Kerekes 3, Ana Maria Tănasie 3, Yaroslava Burlacenko 3, Aleksandra Zych 1, Alexandra Severin, Angela Cioca, Andreea Popa, Anca Polocoșer, Helena de Souza, Bianca Țîrle. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu.

minaur.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2