Fiat vrea împrumuturi garantate de stat în valoare de 6,3 miliarde euro pentru a face faţă crizei

PNL

Constructorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles NV poartă discuţii pentru a obţine o linie de credit garantată de stat în valoare de aproximativ 6,3 miliarde euro, pentru a-şi consolida poziţia financiară pe fondul scăderii vânzărilor din cauza coronavirusului, au declarat vineri pentru Bloomberg mai mult surse din apropiere discuţiilor, transmite AGERPRES.

Potrivit surselor, divizia din Italia a Fiat Chrysler Automobiles NV discută această linie de credit cu grupul bancar italian Intesa Sanpaolo SpA. Societatea italiană de asigurare de credite Sace SpA ar urma să ofere o garanţie publică pentru 80% din suma de 6,3 miliarde euro. Această garanţie va trebui să fie acordată pe baza unui decret al Ministerului italian de Finanţe.

Fiat Chrysler a decis să îşi consolideze lichiditatea, după ce în primele trei luni ale anului a consumat 5,5 miliarde de dolari ca urmare a închiderii uzinelor ale din America de Nord şi scăderii vânzărilor de noi autoturisme. Recent atât Fiat Chrysler cât şi constructorul francez PSA Group au decis să renunţe la plata unor dividende în valoare de 1,1 miliarde euro, pe care cele două companii au acceptat să le plătească în cadrul acordului lor de fuziune.

O linie de credit de 6,3 miliarde euro pentru Fiat Chrysler ar fi cel mai mare împrumut garantat de un guvern european în perioada pandemiei, după ce luna trecută UE şi-a dat acordul pentru un împrumut garantat de statul francez în valoare de 5 miliarde de euro pentru Renault SA.

Italia, una din ţările cele mai grav lovite de pandemia de coronavirus, încearcă să îşi susţină economia cu un al doilea pachet de stimulente în valoare de 55 miliarde euro. Guvernul condus de premierul Giuseppe Conte a aprobat recent măsuri destinate oferirii de lichidităţii pentru companii şi ajutoare pentru familiile afectate de măsurile de izolare. Aceasta după ce luna trecută Italia a aprobat un pachet de garanţii de stat în valoare de 200 miliarde de euro pentru împrumuturi ce vor fi acordate marilor companii prin intermediul Sace.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1