Florian Sălăjeanu, președinte ASSOC: Implicarea mea în politică nu mă va ține departe de asistența socială

Pentru unul dintre cei mai respectați băimăreni implicați în servicii sociale, alegerile din luna iunie sunt un prim test electoral. Florian Sălăjeanu, președinte ASSOC, afirmă că are toată încrederea în colegii din echipa cu care se va lupta să obțină cât mai multe locuri în Consiliul Local Baia Mare.

”Candidez deopotrivă pentru un post de europarlamentar și de consilier local în Baia Mare.

Am fost cooptat într-o echipă în care am toată încrederea și care poate performa pentru Baia Mare și pentru Maramureș.

Implicarea mea politică nu va echivala nicidecum cu o retragere din spațiul social. Nici acum nu consider ca fac politică, îmi mențin propria mea viziune, orientată spre ceea ce sunt, ce știu să fac și ce am energie să fac, în continuare.

Consider că aș putea fi util. O să-mi păstrez felul meu de muncă și voi lupta pentru idei. Este prima mea participare într-o competiție electorală, până acum dedicându-mi timpul asistenței sociale și Asociației ASSOC, dar este important ca atunci când ne dorim schimbarea să contribuim la ea”, spune Florian Sălăjeanu, candidat PSD la alegerile europarlamentare, dar și cele locale, pe lista de consilieri locali.

CMF: 21240002

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu