FOTBAL FEMININ – Maramureșeancă în lotul Naționalei U19 a României. Se joacă calificarea la CE

O maramureșeancă se află în lotul național al României U19, urmând ca săptămâna aceasta să se joace o serie de jocuri extrem de importante pentru calificarea la Campionatul European. Este vorba despre Adina Borodi, care joacă pe postul de atacant. Jucătoarea din Baia Mare mai are o soră, care este interpretă de muzică populară.Potrivit FRF, în perioada 3-12 aprillie, naționala feminină U19 va participa la cea de-a doua rundă pentru calificarea la Campionatul European.

Junioarele U19 vor întâni, în Portugalia, unele dintre cele mai puternice reprezentative europene: Franța, Portugalia și Ungaria.Tricolorele U19 au avut un parcurs perfect în prima rundă de calificare, cu victorii pe linie și niciun gol primit! Naționala antrenată de Massimo Pedrazzini a revenit astfel în Liga A, după ce retrogradase la finalul preliminariilor precedente.

În urma acestei runde, se vor stabili cele șapte echipe – câștigătoarele grupelor – care se vor alătura țării gazdă, Belgia, la Campionatul European WU19, programat în perioada 18-30 iulie 2023.

Programul meciurilor

5 aprilie, ora 16:00: Franța WU19 – România WU19 (Estádio Municipal de Lousada)

8 aprilie, ora 19:00: Portugalia WU19 – România WU19 (Estádio Municipal de Lousada)

11 aprilie, ora 18:00: Ungaria WU19 – România WU19 (Desportivo Monte Azevido)

Lotul convocat pentru această acțiune

Portari: Diana Moșanu (ACS Vulpițele Galbene), Reka Tanko (FK Csikszereda Miercurea Ciuc)

Fundași: Simona Sigheartău (AS FC Universitatea Olimpia Cluj), Cristina Botojel (AS FC Universitatea Olimpia Cluj), Andreea Pînzariu (AS FC Universitatea Cluj), Antonia Bratu (Politehnica Timișoara), Helga Varo (AS FC Universitatea Cluj), Gyorgyi Toth (ACS Vasas Femina), Tabita Croitoru (ACS Liceenii Topolog)

Mijlocași: Daiana Oneț (AS FC Universitatea Cluj), Anda Jivan, Clara Roșu (ambele Politehnica Timișoara), Aranka Orban, Anita Horvath (ambele ACS Vasas Femina), Daniela Preda (FC Carmen București), Karina Bede (AS FC Universitatea Cluj), Florentina Istrate (Farul Constanța), Florentina Iancu (AS FC Universitatea Cluj)

Atacanți: Mădălina Zanfir (CSM Alexandria), Adina Borodi (AS FC Universitatea Cluj)

„E o mândrie și o onoare sa joc pentru Naționala României, reprezentându-mi țara. Sunt 3 jocuri grele, împotriva unor țări foarte bune, dar avem încredere că vom reuși sa facem niște jocuri bune”, a declarat Adina Borodi, pentru ziarmm.ro.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu