FOTO – Războiul din Ucraina aduce mai mulți polițiști de frontieră la Sighet

La sediul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei a avut loc, în data de 14 iunie, ceremonia oficială de deschidere a Proiectului-pilot Operaţional CENTURION privind Lanţul de Comandă Frontex. Au fost prezenți Lena DUPONT – reprezentant al Parlamentului European, vicepreşedinte al Comisiei pentru Libertăţi Civile, justiţie şi Afaceri Interne, Lars GERDES – directorul executiv adjunct pentru returnări și operațiuni al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX) şi, evident, inspectorul general al PFR, chestor de poliţie Victor-Ştefan IVAŞCU.

„Scopul proiectului pilot este de a testa planificarea și implementarea noilor modele operaționale pe Lanțul de Comandă Frontex pentru Corpul Permanent, care are în vedere următoarele concepte: Noul Lanţ de Comandă, inclusiv managementul administrativ şi liniile ierarhice, și cele două noi opţiuni pentru Conceptele Operaționale pentru Corpul Permanent.

În mod concret, proiectul pilot urmărește creșterea performanței operaționale de intervenție la frontierele externe ale Uniunii Europene, prin crearea unui SISTEM DESCENTRALIZAT de comandă pentru gestionarea personalului din Corpul Permanent în cadrul operațiunilor comune derulate sub egida Frontex, realizat prin introducerea nivelului regional.

Începând din această săptămână, un contingent alcătuit din 100 de ofițeri ai Corpului Permanent, împreună cu polițiștii de frontieră români, va testa lanțul de comandă al Frontex. Decizia de selectare a României ca țară gazdă pentru testarea acestor noi concepte de lucru a fost luată având la bază considerente ce țin de noul context geostrategic actual – războiul din Ucraina – dar şi de recunoașterea faptului că Poliția de Frontieră Română are capacitatea managerială și operațională să gestioneze în mod profesionist și eficient supravegherea frontierelor.

Evenimentul a presupus și o activitate în teren la frontiera româno-ucraineană, pe raza localității Sighetu Marmației, unde au avut loc exerciții demonstrative privind asigurarea unei securități sporite la frontierele externe ale Uniunii Europene prin folosirea echipamentului logistic al Poliției de Frontieră Române și al Agenției.

FOTO ITPF Sighetu Marmației

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu