GRANT SECETĂ – Ce trebuie să știe fermierii din Maramureș

Fermierii din Maramureș trebuie să știe că în Monitorul Oficial nr.493/2023 a fost publicată OUG nr.50/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli pentru unele culturi agricole înfiinţate în primăvara anului 2022 şi afectate de seceta pedologică din perioada martie-septembrie 2022.

Direcția pentru Agricultură Maramureș subliniază faptul că „beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care au înfiinţat culturi de porumb şi/sau floarea-soarelui şi/sau soia şi/sau mazăre în primăvara anului 2022, ce au fost distruse de seceta pedologică în procente de peste 30% şi până la 100% inclusiv, conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi”.

Mai precis este vorba despre producătorii agricoli persoane fizice, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, producătorii agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare.”

„Beneficiarii prevăzuţi anterior sunt eligibili la solicitarea schemei dacă deţin proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022 inclusiv, sunt înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022, din care se identifică culturile înfiinţate în primăvara anului 2022, respectiv porumb şi/sau floarea-soarelui şi/sau soia şi/sau mazăre, precum şi suprafeţele de teren declarate aferente acestor culturi, respectiv nu sunt în dificultate, cu excepţia beneficiarilor a căror dificultate este cauzată de secetă pedologică şi dovedită prin consemnarea în procesele-verbale, cu procente de calamitare de peste 30% şi până la 100% inclusiv. Prin excepţie, pot solicita schema şi potenţialii beneficiari aflaţi în dificultate, cu respectarea condițiilor prevăzute în actul normativ.

Ajutorul de stat sub formă de grant unitar este în cuantum maxim de 335 lei/ha aferent unui grad de calamitare de 100%, care este prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturile prevăzute în actul normative. Dacă procentul de calamitare prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor este mai mare de 30% şi până la 100%, cuantumul grantului unitar care se poate acorda se diminuează corespunzător.

În conformitate cu prevederile art.9 alin.3 din actul normativ, cererile se depun la D.A.J. Maramureș pînă la data de 20 iulie 2023.

Cererea va fi însoţită de o copie a proceslui-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022 inclusiv și copiile documentelor de identificare a coordonatelor bancare, precum instituţia de credit, codul IBAN, pentru efectuarea viramentelor”, arată instituția amintită. 

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu