Guvernul a adoptat un act normativ care asigură finalizarea proiectelor finanţate din fonduri europene

Guvernul a aprobat, miercuri, un act normativ prin care se asigură continuarea şi finalizarea proiectelor finanţate cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în special din domeniul educaţiei, sănătăţii, situaţiilor de urgenţă şi al mobilităţii urbane, informează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), transmite AGERPRES.

„Susţinem o educaţie de calitate în şcoli moderne şi servicii sanitare de calitate, oferite în condiţii optime. Sprijinim construirea şi reabilitarea unităţilor sanitare şi de învăţământ şi investiţii în mobilitatea urbană modernă. Prin această măsură, asigurăm finalizarea investiţiilor publice”, a subliniat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, citat într-un comunicat transmis de MDLPA.

Potrivit sursei amintite, prin măsura adoptată miercuri, Executivul asigură continuarea investiţiilor publice, astfel încât să nu fie irosiţi banii publici pe proiecte începute şi care, altfel, ar putea rămâne neterminate, a adăugat ministrul.

Actul normativ reglementează o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale aplicate achiziţiilor şi investiţiilor finanţate, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, care vizează modernizarea şi dotarea şcolilor şi spitalelor, achiziţiile de aparatură pentru medicina de urgenţă, precum şi dezvoltarea infrastructurii de transport în comun, se mai arată în comunicatul MDLPA.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu