Handbal feminin: CS Minaur Baia Mare – CSM Corona Brașov: 26-25

Sâmbătă, 9 septembrie, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Corona Brașov, joc din cadrul etapei a III-a din Liga Florilor Mol. Corona venea în Baia Mare cu moralul ridicat, după două victorii, una extrem de surprinzătoare, în deplasare, cu Rapid. A rezultat un meci de luptă, cu destul de multe greșeli, încheiat cu o victorie in extremis a echipei noastre.

Ne-a ajutat foarte mult poarta în acest meci, Pandzic făcând unul dintre cele mai bune meciuri de când este la Minaur. Și dincolo am avut-o pe Gudelj, foarte aproape de prestația portarului nostru. S-a muncit de la început la sfârșit, de ambele părți, iar scorul a stat sub semnul incertitudinii până la fluierul final. Cu cinci minute înainte de ultimul fluier, Tănasie a recuperat un balon și a marcat pe contraatac: 24-21. Apoi, în mai puțin de un minut jumătate, am încasat trei goluri la rând: 24-24. Tănasie și Lazăr au punctat pentru 25-25, apoi Tănasie (care a făcut o repriză a doua remarcabilă) a scos un 7m, pe care l-a transformat Lundback: 26-25. Corona vine în atac, Pletikosic pasează direct în aut, apoi avem noi atacul și Gudelj parează aruncărea Oanei Borș. Mai sunt vre0 15 secunde, brașovencele emerg pe atac, Pletikosic este blocată pe aruncare și e corner. Balonul ajunge la aceeași jucătoare, această aruncă spre poartă cu pământul, Amra Pandzic respinge peste bară și păstrează toate cele trei puncte în Baia Mare.

CS Minaur Baia Mare – CSM Corona Brașov: 26-25 (9-11)

  • Arbitri: Cristina Lovin (București) – Simona Stancu (Buzău). Observator: Adrian Nacu (Târgu Mureș)
  • Arncări de la 7m: 4-3 (transfomate: 2-3; au ratat: Tănasie, Pavlovic). Minute de eliminare: 8-6 (Marin 2, Mițicuș, Pavlovic / Dumitrașcu, Lazăr, Carlos)
  • CS Mianur: Amra Pandzic (19 intervenții), Cristina Mihiș – Ana Maria Tănasie 7, Alba Chiara Spugnini Santome 7, Amelie Lundback 5 (2 din 7m), Katarina Pavlovic 3, Oana Borș 2, Anca Mițicuș 1, Sanja Vujovic 1, Eva Kerekes, Luciana Popescu, Maria Gomes da Costa, Amalia Terciu. Nu au jucat: Amalia Coman, Aleksandra Vukajlovic, Andreea Țîrle. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu
  • Corona: Anica Gudelj (15 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Elena Munteanu – Alisia Boiciuc 5, Matea Pletikosic 4 (2 din 7m), Oana Cîrstea 3, Raissa Marin 3 (unul din 7m), Ștefania Lazăr 2, Bobana Klikovac 2, Elena Voica 1, Gabriela Dumitrașcu 1, Laura Lasm 1, Patricia Moraru 1, Azenaide Carlos 1, Ana Maria Berbece 1, Ana Maria Văcariu, Macarena Gandulfo. Antrenori: Alin Bondar, Răzvan Udriștioiu, Gică Anton

csminaur.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu