HANDBAL FEMININ – Turneu amical organizat de Minaur în Polivalenta băimăreană

Oficialii clubului Minaur Baia Mare au anunțat că între 12 și 14 decembrie va fi organizat un turneu în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din municipiu, la care vor mai participa echipa națională de tineret, Gloria Bistrița și CSM Deva.

Potrivit csminaur.ro, marți, 12 decembrie, se vor disputa jocurile dintre Gloria Bistrița – CSM Deva (ora 16.00), România tineret – CS Minaur (18.00), respectiv miercuri, 13 decembrie România tineret – Gloria Bistrița (16.00); Minaur – CSM Deva (18.00). Apoi, Joi, 14 decembrie vom avea jocul dintre lotul de tineret al României și CSM Deva (11.00), respectiv CS Minaur – Gloria Bistrița (13.00).

Urmează săptămâna viitoare, în zilele de 21 și 22 decembrie, două meciuri amicale cu Corona Brașov, tot în Baia Mare. Imediat după trecerea în noul an, în primul weekend din ianuarie 2024 vom avea prima etapă din Cupa României, acolo unde Minaur va întâlni câștigătoarea partidei dintre CSM Făgăraș și Neptun Constanța, pentru ca mai apoi să avem ultimele două etape din turul Ligii Florilor, cu SCMU Craiova (acasă) și HC Zalău (deplasare), iar apoi meciurile din retur și din Cupa României.

Sperăm doar ca anul 2024 să nu ne aducă o retrogradare a echipei de fete a CS Minaur, așa cum s-a zvonit la un moment dat. Baia Mare are nevoie și de handbal feminin. Că de fotbal, ne-am lămurit.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu