Handbal masculin: CS Minaur obține victoria în fața celor de la CSM București

CS Minaur Baia Mare a învins marți, 19 martie, pe teren propriu, formația CSM București, scor 27-23 (12-12), într-un joc contând pentru etapa a 20-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin.

A fost un meci extrem de strâns, cu CSM București având parcă un plus în teren, cât și pe tabelă, dar asta până în minutul 42, când Minaur a preluat conducerea și a reușit să se distanțeze decisiv, printr-un joc mai bun.

Echipa băimăreană își consolidează poziția a treia, pe care o va obține mai mult ca sigur la finalul sezonului. Urmează în campionat meciul cu Steaua, joi, 4 aprilie, pe teren propriu, dar până atunci mai avem partida de sâmbătă cu austriecii, iar apoi cu Vaslui, în Cupa României.

Statistică csminaur.ro:

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 1500 spectatori
  • Arbitri: Ionuț Tudor Ifrim – Alexandru Ovidiu Ilisei (Neamț). Observator FRH: Adrian Rucoi (Tg. Mureș)
  • Aruncări de la 7m: 2-5 (toate transformate). Minute de eliminare: 8-6 (Mollino 2, Nagy, Kotrc / Rotaru, Da Silva, Onyejekwe)
  • CS Minaur: Anton Terekhov (13 intervenții), Barna Buzogany (o intrevenție), HayderAl-Khafadji (nu a jucat) – Milan Kotrc 6, Robert Nagy 5, Anderson Mollino da Silva 4, Stevan Vujovic 4 (2 din 7m), Artem Kozakevych 3, Gabriel Cumpănici 2, Tomas Cip 2, Tudor Botea 1, Erik Pop, Viorel Fotache. Nu au jucat: Remus Chiș, Vlad Pop, Ovidiu Ardelean. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
  • CSM București: Matej Asanin (9 intervenții), Vitali Șimanski – Nicolas Schneider 9 (5 din 7m), Joao Da Silva 5, Andra Szasz 2, Mihai Nica 1, David Voica 1, Roman Dodică 1, Adrian Rotaru 1, Grigorios Ioannou 1, Chike Onyejekwe 1, Akos Szeles 1, Andrei Mihalcea, Raul Nantes Campos, Dan Duță. Antrenori: Eliodor Voica, Bogdan Voica, Mario Blazevic

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu