ÎN BAIA MARE – Două concerte Bucovina în acest weekend. Rockerii pregătesc un nou album

Vineri, 19, respectiv sâmbătă, 20 mai, în Baia Mare, la Shadows Rock Bar, vom avea două concerte Bucovina, trupă de folk metal care a luat ființă în anul 2000, la Iași. Ori de câte ori a fost Bucovina în Baia Mare, dar și în alte zone din județ, de regulă locuri tradiționale de întâlnire a motocicliștilor maramureșeni, s-a lăsat cu distracție, cu mulți rockeri adunați la un loc care au arătat de ce le place Bucovina.

„Ne place să revenim în mijlocul prietenilor noștri din Baia Mare, cu atât mai mult cu cât aducem cu noi cel mai recent album, Suntem Aici, de pe care vom cânta 5-6 piese. În rest, pregătim încă două videoclipuri pentru cântece de pe „Suntem Aici” și începem să strângem rândurile pentru viitorul album, care ar trebui să iasă în decembrie 2024”, ne spune Florin Țibu, chitaristul Bucovina, pentru Ziarmm.ro.

Piese precum „Straja„, ”Mestecăniș„, „Luna peste Vârfuri” sau „Spune tu, vânt” și „Așteaptă-mă dincolo de moarte” sunt piese pe care orice rocker din Maramureș le știe și le fredonează ori de câte ori are ocazia.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu