În Baia Mare: Peste 100 de elevi din patru județe au participat la presimularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea

Sâmbătă, 3 februarie, a avut loc la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare presimularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea. Au participat 109 elevi din județele Maramureș, Satu Mare, Cluj și Bihor, rezultatele fiind bune și foarte bune.

”Mulțumesc reprezentanților facultății pentru implicare, cadrelor didactice pentru organizarea impecabilă și, nu în ultimul rând, elevilor pentru participare și interesul manifestat.

Parteneriatul cu Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea aduce plusvaloare educației pe care o promovăm și demonstrează interesul crescut față de elevii județului Maramureș”, a menționat Mihai Cosmin Pop, inspectorul școlar general al ISJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu