ÎN BAIA SPRIE – Fântâna lui Stoll a fost restaurată. Cum arată acum

Maramureșul are multe monumente de care nu are nimeni grijă și de care ar trebui să avem mare grijă. Ele înseamnă ceva pentru fiecare comunitate locală, însă pentru acest gen de intervenții niciodată nu există bani. La alții, în schimb, în străinătate, tocmai aceste monumente fac ca turismul să înflorească.
În Baia Sprie avem Fântâna lui Stoll, aflată undeva în zona primăriei. Primarul Alin Bîrda a anunțat că acum acest simbol al orașului trece printr-un amplu proces de restaurare și vopsire în culorile originale, fiind o lucrare complementară proiectului de reabilitare și modernizare a Centrului vechi al orașului. Fântâna lui Stoll este situată pe latura sudică a bisericii romano-catolice, fiind realizată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și poartă numele primarului din acea vreme.
„Statuia a fost decapată pentru a elimina toate straturile vechi de vopsea și lac, sablată de mai multe ori pentru a îndepărta toată rugina și s-au realizat suduri/acoperiri de pori sau fisuri, respectiv chituiri pentru ca apa să nu mai intre în interior. Partea ce ține de decaparea straturilor de vopsea și lac a fost cea mai anevoioasă. S-au reparat și refăcut o serie de mici elemente și accesorii ale statuii și s-a refăcut integral sistemul de alimentare cu apă.
Statuia a fost adusă în piață, pe componente și s-a început asamblarea ei. La acest moment statuia este montată și pusă pe poziție. Urmează etapa de vopsire pentru a fi adusă la forma ei inițială. E mult de lucru cu ea, mult mai mult decât am estimat când am pornit pe acest drum, însă e o lucrare ce se face o dată la 100 de ani. Am considerat-o necesară și oportună. Nu puteam să o neglijam, iar odată ce va fi gata, va reprezenta cu siguranță un punct de atracție și relaxare în centrul vechi al orașului”, spune primarul din Baia Sprie.
FOTO Alin Bîrda/facebook
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu