ÎN DEZBATERE PUBLICĂ – Autoritățile pregătesc noi schimbări pentru șoferi

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță prin care se vor introduce noi reguli pentru șoferi. Mai exact, prin proiectul de ordonanță se propune modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În primul rând, se dorește „corelarea prevederilor art. 11 alin. (2) cu modificările aduse prin Legea nr. 385/2022, în sensul eliminării din cuprinsul acestuia a sintagmei „definitivă”, înmatricularea unui vehicul fiind continuă, de la admiterea în circulație a acestuia și până la scoaterea din circulație. De asemenea, se reglementează posibilitatea înmatriculării temporare a unui autovehicul sau remorci, pentru situația în care proprietarul acestora nu are domiciliul, reședința sau sediul în România și optează pentru scoaterea acestora din țară în vederea înmatriculării în alt stat. Totodată, se instituie un cadru unitar cu privire la solicitarea, pe cale informatică, a efectuării operațiunilor din sfera înmatriculării vehiculelor atât pentru proprietarii sau deținătorii mandatați ai vehiculelor, cât și pentru societățile abilitate să comercializeze vehicule noi și societățile de leasing”.

„Este reglementată posibilitatea achitării și încasării, în mod direct, a tarifelor aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de
înmatriculare permanentă, de probă, temporare şi provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrării sau rezervării combinaţiei numărului de înmatriculare în contul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, în cazul în care serviciile respective se realizează de către aceasta. Se acordă posibilitatea obținerii unui permis de conducere românesc de către titularii unui permis de conducere străin, care nu îndeplinesc condițiile legale de preschimbare cu un document similar românesc, în
baza susținerii examenului constând în proba teoretică și practică, fără însă a fi nevoiți să efectueze pregătirea în cadrul unei școli de conducători auto.

Se introduce un nou caz de restituire a permisului de conducere în cuprinsul art. 113 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
195/2002, respectiv în baza rezultatului analizei mostrelor biologice realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive”, se arată în proiectul de lege amintit.

„Prin modificările și completările propuse prin proiectul de Ordonanță a Guvernului au fost identificate următoarele categorii de beneficii:
– reglementarea posibilității de înmatriculare temporară a unui autovehicul sau remorci la oricare autoritate competentă de înmatriculare, pentru situația în care respectivul vehicul urmează a fi scos din țară și înmatriculat în alt stat. Prin acest demers se creează premisele facilitării vânzării de către proprietari români a vehiculelor către persoane străine, asigurarea cadrului unitar pentru solicitarea operațiunilor din sfera înmatriculării vehiculelor, atât pentru proprietarii sau deținătorii mandatați, cât și pentru societățile abilitate să comercializeze vehicule noi și pentru societățile de leasing din România, simplificarea fluxului de lucru pentru încasarea plăților aferente serviciilor oferite în mod direct de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, în situații determinate, respectiv obținerea permisului de conducere fără a urma cursurile de pregătire organizate de școlile de conducători auto, în cazul titularilor permiselor de conducere străine, care nu pot fi preschimbate cu documente similare românești”, se mai arată în Expunerea de motive la acest proiect al MAI.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu