ÎN MARAMUREȘ – Se face numărătoarea la urși, lupi, râși și pisici sălbatice

Agenția de Protecție a Mediului a anunțat că-n perioada aprilie-mai a acestui an va avea loc monitorizarea și estimarea efectivelor speciilor de carnivore mari strict protejate și anume urs brun, lup, râs și pisică sălbatică. Acțiunea de evaluare a acestor animale va avea loc în județul nostru, iar alături de APM la acțiune vor lua parte și gestionarii fondurilor cinegetice.

„Gestionarii fondurilor cinegetice au realizat și transmis Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș programarea acțiunilor de evaluare a efectivelor de urs brun, lup, râs și pisică sălbatică pentru primăvara acestui an. Gestionarii fondurilor amintite, împreună cu reprezentanți ai APM Maramureș vor participa la acțiunea de evaluare în teren și vor verifica corectitudinea datelor înregistrate. La aceste echipe mixte pot participa și reprezentanți ai Gărzii Forestiere, ai autorității publice centrale care răspunde de agricultură, ai unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice, ai proprietarilor de terenuri, precum și reprezentanți ai institutelor de cercetare și învățământ în domeniul cinegetic sau ai biodiversității, ONG-uri. Acolo unde fondurile cinegetice se suprapun peste ariile protejate, evaluarea se va face separat pentru aceste suprafețe, iar la evaluarea vor particopa și administratorii acestor arii protejate”, spune Emilia Talpoș, directorul APM Maramureș.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu