În perioada Crăciunului: Câini salvați de pompierii maramureșeni și incendii lichidate

În perioada Crăciunului, pompierii militari maramureșeni au acționat la mai multe situații de urgență apărute în județ.

Astfel, în 24 decembrie, două echipaje de stingere din cadrul Gărzii nr.2 de Intervenție Borșa au acționat la localizarea și lichidarea unui incendiu semnalat la o gospodărie de pe strada Victoriei, din oraș. Ca urmare a intervenției prompte a pompierilor militari, a ars doar funinginea din coșul de fum necurățat.

În aceeași zi, echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare au salvat doi câini din albia râului Săsar.

În aceeași după amiază, două echipaje de stingere și unul de prim ajutor EPA-SMURD, din cadrul Secției de Pompieri Vișeu de Sus au intervenit la localizarea și lichidarea unui incendiu declanșat la o anexă gospodărească din Vișeu de Jos. La misiune a participat în sprijin și un echipaj de stingere al Gărzii nr. 2 de Intervenție Bogdan Vodă. În incendiu au ars acoperișul anexei, pe o suprafață de circa 70 de metri pătrați, o lemnărie cu 7 metri cubi de lemn de foc și o afumătoare. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor de la un coș de fum defect sau necurățat.

În 25 decembrie, pompierii militari băimăreni au fost chemați, din nou, în ajutor, la salvarea unui câine prins într-un gard.

Șirul intervențiilor a continuat în 26 decembrie, când două echipaje de stingere ale Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației au acționat la localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o rulotă, pe strada Tractorului, din municipiu. Au ars rulota, un generator electric și un container. Incendiul s-a declanșat, cel mai probabil, de la o lumânare.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu