ÎN WEEKEND – Ce controale vor face polițiștii rutieri pe drumurile din județ

Vara s-a terminat, a venit toamna calendaristică. Chiar dacă acum pe drumurile din județ vor fi mai puține mașini ca pe timpul verii, polițiștii rutieri vor fi la datorie și vor fi cu ochii pe cei care nu respectă limitele legale de viteză, pe cei care se urcă băuți la volan și apoi fac pe „vitejii”, dar nu numai.

„În acest weekend vom acționa pe linia migrației ilegale, respectiv pe linie de de viteză, în partea diurnă și alcool/droguri în partea nocturnă. Vom urmări cu precădere creșterea autorității poliției, asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere identificate la nivelul județului, impunerea respectării regimului legal de viteză, depistarea și ssancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența alcoolului sau a unorr substanțe psihoactive sau verificarea autoturismelor înmatriculate în alte state”, au anunțat polițiștii maramureșeni.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu