ÎN WEEKEND – Patru mașini avariate de un șofer care nu a învățat suficient manevra de mers cu spatele

În finalul de săptămână trecut, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier produs pe Aleea Filaturii din Baia Mare, la fața locului, polițiștii constatând faptul că un bărbat de 28 de ani din Tăuţii Măgherăuş a condus un autoturism, iar la un moment dat, nu s-a asigurat suficient la efectuarea manevrei de mers înapoi, moment în care a acroșat trei autoturisme care se aflau parcate regulamentar.

Potrivit informațiilor oficiale primite de la IPJ Maramureș, în urma accidentului rutier a rezultat avarierea celor patru autovehicule implicate în eveniment. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare. Aici i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Acum se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu