Încă o maramureșeancă a împlinit 100 de ani

Anastasia Puț din satul Plopiș (comuna Șișești) a împlinit vârsta de 100 de ani. Aceasta a fost sărbătorită de întreaga familie.

”Cu câteva zile înainte de Post am sărbătorit-o pe bunica noastră, Anastasia, care azi împlinește vârsta de 100 de ani!
Este cea care, alături de părinții mei, mi-a vegheat și povățuit primii pași ai copilăriei, cea care m-a așezat în genunchi și m-a învățat primele rugăciuni, cea căreia îi datorez într-o bună măsură ceea ce sunt azi. Și-a făcut datoria din plin ca mamă a trei fete, ca bunică a șase nepoți, ca străbunică a celor 11 strănepoți și ca stră-străbunică a celor 3 strănepoți. Încă își mai face datoria și acum la cei 100 de ani împliniți, rugându-se pentru fiecare dintre noi, fapt pentru care Dumnezeu i-a dăruit ceea ce nu a visat niciodată: zile îndelungate cu sănătate trupească și, mai ales, sufletească.

Exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi, icoană vie ce se roagă și candelă ce încă luminează și încă ne veghează drumul vieții, îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru noi toți! La mulți ani, sănătate și mântuire de la Dumnezeu, îți dorim noi toți-familia ta!”, spune unul dintre nepoți, Mihai Tira.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
- Advertisement -
Adaugă un comentariu