Încă un dosar penal în Maramureș în cazul unei persoane care s-a întors din zona roșie și nu a fost carantinată

La data de 4 mai, Poliţia oraşului Săliştea de Sus, jud. Maramureş, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană domiciliată în comuna Săcel s-a întors în data de 29 aprilie, în jurul orelor 23:30-24:00 din Republica Federală Germania (zonă roşie), intrând pe teritoriul României prin punctul de frontieră Nădlac, fără a fi luată măsura carantinării instituţionalizate faţă de aceasta.

”Pentru a verifica informaţiile expuse, sesizării din oficiu a organelor de poliţie i-a fost atribuit număr unic (de dosar penal) de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.p.

Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, într-un comunicat de presă.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu