ÎNCEPE SEZONUL – Primele avertizări de vijelii pentru Maramureș din acest an

Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis primele avertizări de vijelii din acest an valabile și pentru județul Maramureș. Potrivit ANM, județul nostru va intra diseară, la ora 20.00, sub incidența unui cod galben de intensificări ale vântului și vijelii valabil pentru noaptea de 1 spre 2 aprilie.

În intervalul menționat vântul se va intensifica treptat în Banat, Crișana, Oltenia, jumătatea vestică a Transilvaniei și în Maramureș, cu viteze de 55…65 km/h și pe arii restrânse 70 km/h, iar în a doua parte a nopții va avea aspect de vijelie. În Carpații Occidentali și în Carpații Meridionali, la altitudini mari, rafalele vor depăși 100…110 km/h.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu