Incredibil: In timp ce Primaria Baia Mare organizeaza referendumul anti-poluare, Agentia de Protectia Mediului face presiuni pentru deschiderea Romaltyn Mining (FOTO)

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Presiuni tot mai mari din partea Ministerului Mediului pentru deschiderea activitatii Romaltyn Mining, societate care intentioneaza obtinerea aurului pe baza de cianura. Mai nou, Agentia Nationala de Protectia Mediului s-a transformat in avocatul firmei respective, inaintand diverse adrese institutiilor din judet, carora li se cere sa permita realizarea investitiilor necesare deschiderii activitatii firmei.

Intr-un act oficial inaintat Prefecturii Maramures, Iosif Nagy, presedintele Agentiei Nationale de Protectia Mediului, pune in vedere institutiei ca in cazul in care realizarea investitiilor la viitoarea instalatie de obtinere a aurului nu se va finaliza, societatea nu va putea primi autorizatia integrata de mediu.

Pentru a-si argumenta interventia, Nagy spune ca Romaltyn Mining a realizat investitii in proportie de 35,81% la statia de epurare a apelor evacuate. Datele vin in contradictie cu cele prezentate in cadrul unei sedinte publice care a avut loc in primavara acestui an, la Primaria Baia Mare, cand oficialii Romaltyn au precizat ca investitiile au fost realizate in proportie de 3%.

De asemenea, primarul interimar Istvan Ludescher a declarat pentru ZiarMM.ro ca procentul de 35% nu este unul real, investitiile realizate totalizand doar cateva procente.

Nu este pentru prima data cand subalternul lui Laszlo Borbely, ministrul Mediului, se adreseaza Prefecturii Maramures pentru a interveni in acest caz. Abuzul este unul cat se poate de evident, avand in vedere autonomia locala asupra careia institutiile centrale nu pot interveni.

Printr-o hotarare de Consiliu Local, s-a stabilit faptul ca in zonele in care se afla SC Romplumb si SC Romaltyn Mining, se interzic lucrarile de constructii. Astfel, investitiile avute in vedere de cele doua societati au fost sistate.

Subprefectul Dorin Buda a declarat, inca in urma cu cateva saptamani, dupa primirea primei adrese din partea Agentiei de Protectia Mediului, ca Prefectura nu are cum sa intervina in acest caz, existant principiul autonomiei locale. In plus, hotararea de Consiliu Local este perfect legala.

In prezent, Primaria Baia Mare pregateste organizarea referendumului de consultare a populatiei in privinta activitatilor poluante din municipiu. Acesta va avea loc pe data de 25 iulie, cand toti baimarenii sunt chemati la vot pentru a opri poluarea istorica a acestui oras. Oraganizatorii acestui referendum cer baimarenilor sa spuna NU poluarii si gasirea unor solutii nepoluante pentru ecologizarea haldei Flotatiei Centrale.

Ciprian DRAGOS

Click pe poze pentru marire.

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole