INFRACȚIONALITATE BAIA MARE – Furturi din locuințe, buzunare, distrugeri sau tâlhării în 2023

În primele 7 luni ale acestui an, la Poliția Baia Mare au fost depuse de către cetățeni peste 300 de sesizări administrative, care, potrivit declarațiilor făcute de șeful Poliției Baia Mare, Velea Marius, privesc în general neînțelegeri între vecini, tulburarea ordinii și liniștii publice în zona unor locuințe comune, neînțelegeri punctuale cu anumite persoane. Numărul sesizărilor din sfera penală însă sunt mult mai multe.

„Sesizările care vin pe parte penală de la cetățeni, dar și sesizări din oficiu ale polițiștilor, au fost peste 1700 de astfel de sesizări. Cele mai multe dintre sesizări se referă la infracțiuni contra patrimoniului, fiind semnalate peste 540 de furturi la nivel de municipiu, din care 74 au fost furturi din locuințe, 79 de furturi din buzunare, băimărenii fiind cei care trebuie să aibă grijă unde țin banii, portmoneul atunci când sunt în zone aglomerate, magazine, piețe etc. Avem peste 140 de furturi din societăți comerciale, și aici intră și acele furturi de pe raft din supermarket-uri, magazine etc.

Autorii în aceste cazuri sunt ușor de găsit, fiind camere de luat vederi peste tot. Anul acesta avem o scădere a furturilor din locuințe, lucru care nu poate decât să ne bucure. Avem tâlhăriile la nivel de municipiu, însă nu sunt cifre care să ne îngrijoreze. Poșete smulse, lănțișoare, persoane sub influența băuturilor alcoolice care sunt tâlhărite, sustrag bani sau bunuri de la acele persoane. Tot la infracțiuni contra patrimoniului intră și însușirea bunului găsit. Sunt persoane care își însușesc bunurile altora. Mai avem înșelăciuni, cumpărări online, sunt persoane care reclamă că au cerut un obiect și au primit un altul etc”, spune Marius Velea.

Tot în Baia Mare în primele 7 luni ale acestui an au fost peste 160 de distrugeri, în general fiind cele de auto, zgâriat mașina, rupt oglinda ș.a.m.d.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu