Infracțiuni rutiere în Baia Mare și Groși

În ultimele 24 de ore polițiștii maramureșeni au identificat doi bărbați care au comis infracțiuni.

Baia Mare – Joi, 2 iulie, în jurul orei 09:40, polițiștii rutieri din Baia Mare, au oprit pentru control un autoturism condus pe bulevardul Decebal, de către un barbat de 37 de ani din municipiu.

În urma verificărilor poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule . Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool in aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

GROSI  – Azi-noapte, la ora 01:00, polițiștii din Groși au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr de 26 de ani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital unde i s-au recoltat  probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu