INS: Sosirile in structurile de primire turistica, in crestere cu 5%, in ianuarie; 16% au fost turisti straini

Sosirile inregistrate in structurile de primire turistica in luna ianuarie 2020 au crescut cu 5% fata de cele din luna ianuarie 2019, pana la 796.300, cele ale turistilor straini reprezentand 16%, potrivit datelor Institutului National de Statistica remise luni AGERPRES.

Astfel, sosirile inregistrate in structurile de primire turistica in luna ianuarie 2020 au insumat 796.300, in crestere cu 5% fata de cele din luna ianuarie 2019. Din numarul total de sosiri, cele ale turistilor romani in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare au reprezentat in luna ianuarie a acestui an 84%, in timp ce sosirile turistilor straini 16%.

In ceea ce priveste sosirile turistilor straini in structurile de primire turistica, cea mai mare pondere au detinut-o cei din Europa (73,2% din total turisti straini), iar din acestia 77,8% au provenit din tarile apartinand Uniunii Europene.

Conform INS, innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica in luna ianuarie 2020 au insumat 1,575 milioane, in crestere cu 7% fata de cele din luna ianuarie 2019.

Din numarul total de innoptari, cele ale turistilor romani in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare au reprezentat in luna ianuarie 82,5%, iar ale turistilor straini 17,5%.

In ceea ce priveste innoptarile turistilor straini in structurile de primire turistica, cea mai mare pondere au detinut-o cei din Europa (72,1% din total turisti straini), iar din acestia 75,4% au fost din tarile apartinand Uniunii Europene. Durata medie a sederii in luna ianuarie 2020 a fost de 1,9 zile la turistii romani si de 2,2 zile la turistii straini.

Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare in luna ianuarie 2020 a fost de 25% pe total structuri de cazare turistica, in crestere cu 1,6 puncte procentuale fata de luna ianuarie 2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare in luna ianuarie 2020 s-au inregistrat la hoteluri (31,0%), vile turistice (22%), bungalouri (19,9%), hosteluri (19,4%), pensiuni turistice (18,6%) si cabane turistice (16,4%).

Sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in luna ianuarie 2020 de 823.700, in urcare cu 12,7% fata de luna ianuarie 2019. Majoritatea vizitatorilor straini provine din tari situate in Europa (94%). Din totalul sosirilor vizitatorilor straini in Romania, 47,9% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au inregistrat din Bulgaria (38,2%), Ungaria (23,3%), Italia (8,3%), Germania (5,8%), Polonia (4,4%), Franta (3,7%) si Regatul Unit (3,0%).

Plecarile vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in luna ianuarie 2020 de 2,044 milioane, in crestere cu 14,1% comparativ cu luna ianuarie 2019. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecarile in strainatate, reprezentand 70% din numarul total de plecari.

Pe judete, in luna ianuarie 2020, numarul de sosiri ale turistilor in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare turistica) a inregistrat valori mai mari in Bucuresti (122.800), Brasov (121.700), Prahova (48.600), Suceava (36.900), Mures (36.600), Bihor (36.500) si Cluj (35.700), iar innoptarile turistilor au inregistrat valori mai mari in: Brasov (253.700), Bucuresti (222.100), Prahova (112.000), Bihor (78.200), Valcea (77.900), Suceava (77.700), Mures (74.000) si Cluj (64.900).

Cele mai multe sosiri ale turistilor straini cazati ]n structurile de primire turistica avand functiuni de cazare au provenit din Israel (14.200), Italia (13.000), Germania (12.700), Republica Moldova (7.500) si Franta (7.300).

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu