Interviul săptămânii – Subprefectul Crina Chilat: Birocrația încă sufocă instituțiile publice. E nevoie de o digitalizare avansată

Ocupă funcția de subprefect, începând cu februarie 2022, reprezentând Partidul Social – Democrat la conducerea județului Maramureș. Are ca principale atribuții coordonarea Serviciului Public de Pașapoarte și cel de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din județul Maramureș. De asemenea, coordonează Serviciul Juridic al Prefecturii, principalele probleme de soluționat fiind cele legate de aplicarea legilor privind restituirea proprietăților confiscate de stat înainte de 1989. Politic, ocupă funcția de președinte al OFSD Maramureș (Organizația Femeilor Social Democrate), având cel mai greu cuvânt de spus în partid, la nivel județean, după președintele Gabriel Zetea.

Subprefectul Crina Chilat a acceptat să acorde un interviu publicației noastre, în care a vorbit în special despre administrația locală și problemele cu care se confruntă instituțiile publice.

Reporter: Veniți din mediul privat. De ce ați renunțat la acesta, acceptând o funcție publică?

Crina Chilat: După mai bine de 25 de ani de activitate profesională în mediul privat, exercitând o activitate liberală, de expert contabil, m-am decis să accept propunerea colegilor social-democrați de a reprezenta formațiunea noastră la nivel județean, prin ocuparea funcției de subprefect. Cred că opțiunea lor a fost motivată de profesionalismul dovedit de mine de-a lungul anilor, precum și integritatea mea morală, percepută nu doar în interiorul partidului, ci și la nivelul comunității. De altfel, am dorit ca experiența mea profesională să vină în sprijinul domeniului public. Și nu m-am înșelat în această privință, pentru că, în ultimul an, am constatat nevoia pe care segmentul public o are în a avea oameni cu experiență. Sigur, sunt adepta prezenței tinerilor în instituțiile publice, dar energia lor și abordarea diferită și inedită cu care ei vin în rezolvarea problemelor trebuie îmbinate cu experiența practică.

Reporter: Ce v-a surprins cel mai mult în administrația publică, în contrast cu mediul privat?

Crina Chilat: Faptul că totul se petrece mult mai lent. Lucrul acesta este cauzat în primul rând de legislația rigidă și stufoasă, care nu îți permite să ajungi la spiritul legiuitorului, ci să aplici un act normativ ad litteram, fără să ții cont de consecințe. Iar uneori asta mai mult încurcă decât să rezolve o problemă. Apoi, birocrația este încă o boală a sistemului public. Tot vorbim de simplificarea procedurilor, în schimb, întocmirea unui număr enorm de documente, copii după documente și copii după copiile respective ne ocupă tot timpul. Cred că doar digitalizarea la un nivel foarte avansat va accelera procedura administrativă pe care actele o parcurg în prezent.

Trebuie scurtat procesul prin care trece un proiect, de la faza de ințiere și până la cea de materializare.

Reporter: Ce ați schimba în administrație pentru a o face mai eficientă?

Crina Chilat: În primul rând, e nevoie de modificarea legislației. Uneori, legile se contrazic și interpretarea lor ia timp, consumă energie și duce uneori la soluții greșite, care pentru a fi îndreptate presupun reluarea procedurii, ce ar putea avea și ea vicii și tot așa. Pachetul legislativ trebuie să fie complet de la bun început. Legile adoptate de Parlament sunt urmate, adesea la distanțe mari în timp, de norme metodologice de aplicare a lor. Degeaba ai o lege, dacă nu poți să o aplici din cauza lipsei normelor respective.

Apoi, trebuie să existe o abordare unitară în a înțelege și a aplica legislația, pentru că ea se manifestă diferit de la caz la caz, în funcție de instituție. Or lucrul acesta nu este normal. Tratamentul cetățeanului în fața legii trebuie să fie egal.

Un alt factor important de ajustat este legat de procesul prin care trece un proiect, de la faza de ințiere și până la cea de materializare. În aceste situații, accelerarea timpului de parcurgere a traseului documentelor și banilor între instituțiile centrale, județene și locale este vitală.

În ceea ce privește resursa umană, îmi doresc să existe un interes mai mare atât din partea instituției, cât și a angajatului de a participa la sesiunile de perfecționare profesională. Sunt foarte importante în a înțelege parametrii la care administrația trebuie să se racordeze, într-o lume invadată de virtual și inteligență artificială.

Reporter: Care a fost cea mai dificilă problemă cu care v-ați confruntat în calitate de subprefect?

Crina Chilat: La scurt timp după numirea mea în funcție, a debutat războiul din Ukraina, cu problemele existente la graniță și necesitatea gestionării în termen foarte scurt a crizei refugiaților. Pentru că nu au existat protocoale sau regulamente referitoare la astfel de situații. Nimeni nu și-a imaginat că am putea avea un război în Europa similar cu cel de la mijlocul secolului trecut.

Reporter: V-am auzit citând-o pe Margareth Thatcher, fost premier britanic, care spunea: ”Dacă vrei doar vorbe, adresează-te unui bărbat; dar dacă vrei un lucru realizat, cere asta unei femei.” Credeți și dv că femeile sunt mai pragmatice?

Crina Chilat: Da, cert. O femeie duce la bun sfârșit rezolvarea unei probleme, pentru că nu cedează în fața obstacolelor, nu abandonează, nici chiar atunci când sorții sunt de multe ori nefavorabili. Și sunt mai ancorate în soluționarea problemelor. Cred că sunt și mai ancorate în realitate.

De altfel, bărbații preferă să analizeze, uneori prea mult, o situație, o întorc pe toate părțile, pentru a ajunge la o concluzie evidentă încă de la început. Femeile sunt mai descurcărețe. Ăsta e adevărul.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu