Iohannis: Republica Moldova va primi un sprijin suplimentar din partea UE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că prin implicarea României Republica Moldova va primi un ajutor suplimentar din partea Uniunii Europene, punctând că este „inadmisibil ca această ţară să fie lăsată pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei”, informează AGERPRES.

„Un punct special pe care l-aş menţiona: în concluzii, noi am reuşit – colegele şi colegii noştri s-au implicat foarte mult – am reuşit să includem un pasaj relevant pentru Moldova. Moldova va primi un ajutor suplimentar, consistent, un sprijin din partea UE şi acest lucru credem că este foarte important pentru Moldova, dar şi pentru noi şi pentru toată Europa, fiindcă este inadmisibil să lăsăm Moldova pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei”, a spus şeful statului, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European de primăvară.

Şeful statului a fost întrebat dacă până la finalul Preşedinţiei suedeze a Consiliului UE este posibil ca propunerea avansată de România ca entităţile pro-ruse din Republica Moldova să fie ţinta unui pachet de sancţiuni să se concretizeze.

„Discuţiile continuă şi vor continua până când vom găsi soluţii comune. România este foarte fermă în această privinţă, însă, ştiţi bine, nu suntem singuri şi trebuie să fie toată lumea – atenţie! -, toată lumea de acord cu un pachet de sancţiuni. Este doar o faţetă din ce trebuie făcut pentru ca Moldova să treacă cu bine prin această fază dificilă. Mai sunt şi multe alte lucruri şi sunt destul de optimist că vom reuşi să creştem implicarea europeană în soluţionarea problemelor moldoveneşti”, a răspuns preşedintele.

Klaus Iohannis a arătat că în cadrul Consiliului European se vor discuta şi subiecte legate de Ucraina, economie, Piaţa Unică, competitivitate, metode pentru a preveni dezindustrializarea Europei, energie.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu