Ionel Bogdan găurește bugetul județului cu 60 milioane lei. Scuza: ne trebuie pentru Aeroport

Noul terminal al Aeroportul Internațional Maramureș, una dintre investițiile majore ale județului, avea ca termen de finalizare 31 decembrie, 2023. Revelionul a trecut, dar nu am văzut nicio panglică tăiată, la Aeroport. Probabil Anul Nou l-a luat pe nepregătite pe președintele Ionel Bogdan, mai preocupat să dezvolte conceptul de Crăciun vegan, cu cociune din barabule fierte și cârnați în care vor rămâne cât de curând doar usturoi, piper și boia, carnea urmând a fi înlocuită cu morcovi. Deși, toamna trecută, s-a filmat pe șantier cu casca de protecție pe cap, dând asigurări că lucrările sunt foarte avansate, ce să vezi? Marea investiție e cam… în aer, să folosim un termen tematic, și se va mai lucra încă mult și bine până terminalul va fi gata.

Asta nu ar fi o mare problemă, că maramureșenii sunt înțelegători și vor folosi tot actualul terminal. Hiba mai dureroasă e că incompetența lui Ionel ne va costa. Nu mult, după cum ne-a spus când a anunțat că județul ia un credit de nici 60 milioane lei pentru lucrările de la Aeroport. Dar de ce credit, când banii erau asigurați din fonduri europene și de la bugetul de stat? Să le luăm în concret și foarte pe scurt, să înțeleagă toți cititorii noștri în ce pocinog ne-a băgat selfistul de serviciu de la CJ.

În 2020, când a ajuns președinte la județ, Ionel (îi vom spune pe numele mic, să nu creadă careva că are oareșce din tenacitatea legendarilor voievozi) avea pe masă un studiu de fezabilitate gata a fi depus la Ministerul Transporturilor, pentru finanțare. Tț!, că n-a fost bun. Nu l-a făcut cine trebuia. Și a dat el comandă de unul nou, să mai cheltuim o tură din banii județului. În 2021, gata studiul de fezabilitate al lui Ionel și fuga la București cu actele. No, tot tț! Că valoarea proiectului fusese mărită cu decât dublu față de studiul anterior. Cum nu avem noi față de Charles de Gaulles ori Heathrow, aeroporturi europene prin care trec zilnic peste 200 mii de pasageri, s-a respins cererea de finanțare. Numai normal. Așa că Ionel a comandat încă un rând și am plătit, tot din banii județului, pentru al treilea studiu. S-a făcut și ăsta și… surpriză! Valoarea investiției se apropia de cea din primul studiu.

În traducere liberă, toată fâțâiala asta a lui Ionel, la care s-a pus și lipsa de operativitate în a furniza Ministerului clarificările cerute, a făcut ca doar în noiembrie 2022 ministrul Grindeanu să semneze contractul de finanțare, în valoare de 134 milioane lei. Nu a fost foarte rău nici atunci, că Ionel mai putea comanda câteva studii de fezabilitate și numai ce ratam cu totul finanțarea. Dar s-a prins el că îs mai mulți bani de învârtit dacă se face terminalul, așa că s-a liniștit cu studiile.

Apoi a apărut o altă hibă. A întins Ionel cu procedura de achiziție de zici că urma să facem aici hubul huburilor avioanelor din toată lumea. Așa am ajuns ca doar în toamna trecută să înceapă lucrările. Trei ani de purtat hârțoage în stânga – dreapta, fapt ce nu putea avea decât o consecință logică. Pierderea finanțării, în cazul în care terminalul nu e gata până la finalul anului 2023. Și nu e gata.

Că Ionel nu a reușit… Asta este situația. Nu îi putem cere mai mult decât poate. Are omul niște limite. Partea penibilă, chiar perversă am putea spune, este că, după ce a realizat că toate mesajele lui cu ”terminăm la Aeroport la timp, stați liniștiți” erau obraznic de ilare, a anunțat emfatic faptul că județul ia un credit. 60 milioane lei, pe următorii zece ani, pentru finalizarea terminalului, undeva prin vară.

Ce nu spune Ionel e că, din cauza deosebitelor sale rateuri, banii europeni necesari continuării lucrărilor s-au pierdut pe drum. Am ratat șansa de a avea o investiție mare făcută pe banii altora. Acum, îi scoatem din bancă și plătim timp de zece ani. Noi îi plătim. Din banii noștri, ai maramureșenilor. Nu din ai lui. Și nu vom uita asta.

C. ȘACALUL

Distribuie articolul
3 Comments