ÎȘI CER DREPTURILE – Se cere protecție pentru elevii care sesizează nereguli în școli

 

Timp pentru activităţi extraşcolare şi odihnă, protecţie pentru elevii care sesizează nereguli în şcoli sau educaţie nediscriminatorie. Sunt doar o parte din ceea ce cer elevii care au depus la Ministerul Educaţiei. Organizația Salvați Copiii a anunțat că proiectul a fost realizat cu sprijinul Salvaţi Copiii, prin participarea şi consultarea asociaţiilor reprezentative ale elevilor şi a consiliilor elevilor din ţară.

„Elevii solicită drepturi noi, cum ar fi cel la odihnă şi timp liber, precum şi o reglementare clară a temelor astfel încât acestea să fie date în sprijinul elevilor, nicidecum pentru evaluarea acestora. Astfel, majoritatea elevilor care au participat la o amplă consultare a Salvaţi Copiii România au afirmat că nu au suficient timp pentru activităţi recreative, culturale şi sportive din cauza sarcinilor şcolare exagerate care le sunt trasate în afara programului şcolar. Urmare a consultării, un grup de reprezentanţi ai copiilor, voluntari ai Organizaţiei Salvaţi Copiii România, precum şi reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Asociaţiei Elevilor din Bucureşti-Ilfov şi Asociaţiei Vâlcene a Elevilor au depus, joi, la registratura Ministerului Educaţiei un proiect al „Statutului Elevului 2.0”. Proiectul de act normativ a fost redactat în urma unor consultări şi dezbateri care au adunat în ultimele săptămâni peste 1.100 de elevi şi reprezentanţi ai acestora din toate judeţele ţării, în cadrul unui proces coordonat de Salvaţi Copiii România.

Organizaţiile semnatare cer Ministerului Educaţiei să includă în noul statut dreptul de a primi un dispozitiv electronic cu acces la internet pentru învăţământul online şi pentru resursele educaţionale virtuale, respectiv reglementarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu în şcoală pe baza practicii administrativ-jurisdicţionale a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a cazurilor semnalate în ultimii ani la nivelul Organizaţiei Salvaţi Copiii. Accesul nediscriminatoriu în şcoală este definit în proiect astfel încât elevii să folosească toate căile de acces şi totodată să nu li se mai încalce dreptul fundamental la educaţie pe motive precum întârzierile sau lipsa unor semne distinctive.

În plus, proiectul introduce o procedură pentru protecţia elevilor care formulează diverse sesizări în interes public, astfel încât aceştia să nu mai fie pedepsiţi când semnalează nereguli şi abuzuri din sistemul de învăţământ. Este prevăzut şi un mecanism de sesizare şi de adresare a încălcărilor punctuale ale drepturilor elevilor în funcţie de nivelul la care se produc acestea: şcolar, local, naţional. Nu în cele din urmă, documentul vine să îmbunătăţească regulile privind răspunderea disciplinară a elevilor, corelată cu prevederile Codului civil astfel încât să înceapă odată cu vârsta de 14 ani. Exmatricularea elevilor se va putea face doar pentru infracţiuni şi doar după luarea unor măsuri privative de libertate”, arată Organizația Salvați Copiii.

„Copiii ne atrag atenţia că procesul de educaţie trebuie să pornească de la elev şi nevoile lui de cunoaştere şi dezvoltare, fără a reduce învăţarea la note şi calificative. Este momentul să-I ascultăm şi să le apreciem efortul de a se implica şi de a-şi cere drepturile”, spune Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Acesta mai precizează că proiectul preia din alte acte normative reglementările minimale despre igienă şi sănătate care trebuie asigurate în unităţile de învăţământ şi integrează atât normele dedicate prevenirii şi combaterii bullyingului şi cyberbullyingului, cât şi pe cele referitoare la acordarea de către elevi a feedback-ului pentru activitatea cadrelor didactice.

„Statutul Elevului ar trebui transpus într-un ghid online interactiv pentru informarea elevilor şi va trebui adus la cunoştinţa acestora la începutul fiecărui ciclu de studiu prin grija conducerii unităţii de învăţământ.

Alt element de noutate constă în înfiinţarea forumurilor elevilor la nivelul localităţilor urbane pentru prezentarea şi dezbaterea problemelor locale ale elevilor. Acesta se va întruni cel puţin trimestrial, va reuni elevii reprezentanţi dintr-o localitate şi va stabili soluţii şi măsuri la problemele identificate alături de reprezentanţii autorităţilor locale. În vederea implementării noului statut al elevului, capitolul de dispoziţii finale introduce obligaţii de monitorizare a aplicării statutului trasate în sarcina Ministerului Educaţiei şi direcţiilor de învăţământ preuniversitar din teritoriu. Direcţiile judeţene şi cea a municipiului Bucureşti vor monitoriza respectarea statutului la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, în timp ce ministerul va agrega datele din judeţe, urmând ca acestea să prezinte anual un raport privind aplicarea statutului elevului la nivel naţional, respectiv la nivel local. Rapoartele anuale vor cuprinde planuri de acţiune pentru anul şcolar următor în vederea rezolvării problemelor constatate la nivel instituţional sau sesizate de reprezentanţii elevilor”, arată Organizația mai sus amintită.

„Statutul Elevului 2.0” este susţinut de către Organizaţia Salvaţi Copiii România, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Bucureşti-Ilfov, Asociaţia Elevilor din Maramureş, Asociaţia Elevilor din Timiş, Asociaţia Elevilor din Bacău, Asociaţia Vâlceană a Elevilor, Uniunea Liceenilor Maghiari (Makosz), precum şi Federaţia Coaliţia pentru Educaţie.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu