La Muzeul Județean de Istorie: Expoziția „Copilăria și adolescența în creațiile fotografilor băimăreni Huszthy Mátyás și Suba Zoltán”

În spațiul expozițional dedicat istoriei fotografiei din Baia Mare, începând de vineri, 15 decembrie, vizitatorii au posibilitatea de a vizita expoziția „Copilăria și adolescența în creațiile fotografilor băimăreni Huszthy Mátyás și Suba Zoltán”.

Huszthy Mátyás s-a născut în data de 20 februarie 1876, la Békéscsba (Ungaria). Doi din cei șase copii ai familiei Huszthy au îmbrăţişat cariera de fotografi profesionişti: Zoltán (născut la 26 ianuarie 1867) a avut ateliere fotografice la Cluj (1896) și la Carei (1896-1906), iar Mátyás a activat la Hajdúszoboszló (înainte de 1900) şi Baia Mare (1900-cca. 1940).
Anul 1900 este punct de reper pentru stabilirea fotografului Huszthy Mátyás la Baia Mare. Date privind activitatea fotografului apar atât în documentele de arhivă păstrate în fondul Primăriei Baia Mare, cât și în presa locală (în special în ziarul „Nagybánya”), unde fotograful obișnuia să își facă din când în când reclamă.

Atelierul fotografic și, în același timp, locuința familiei Huszthy se afla pe strada Podul Viilor, în apropiere de Poarta Podului, vizavi de biserica reformată. Clădirea era formată din parter și etaj. În prima jumătate a secolului XX, fațada de la etaj era construită numai din sticlă. La parter era un salon spațios, de primire a clienților. La etaj se mai afla atelierul foto care, cu trecerea timpului, a devenit și spațiu de formare a celor ce intenționau să devină fotografi, Huszthy având calitățile și competența profesională pentru a-i iniţia în secretele fotografiei. Printre ucenicii şi colaboratorii lui Huszthy Mátyás s-au numărat fotografii Szeczen Zoltán şi Suba Zoltán.

Atelierul lui Huszthy Mátyás a funcționat până în jurul anului 1940, când din cauza problemelor de sănătate a fotografului, a concurenței și a greutăților financiare cu care s-a confruntat populația orașului, s-a ajuns la închiderea definitivă a acestuia.

Huszthy Mátyás a decedat la 12 martie 1955, la vârsta de 79 de ani, fiind înmormântat, două zile mai târziu, în Cimitirul Romano-Catolic din Baia Mare (azi, Cimitirul Horea I). După cum s-a amintit, unul dintre ucenicii și colaboratorii lui Huszthy Mátyás a fost fotograful Suba Zoltán. Suba Zoltán s-a născut la Baia Mare, în data de 29 septembrie 1911, în familia lui Suba Ioan şi Etelca. A urmat clasele primare şi gimnaziale în oraşul natal, după care, între anii 1922 şi 1925, a studiat la Liceul reformat „Wesselényi” din Zalău.

În anul 1925, la îndemnul tatălui său, s-a angajat în atelierul lui Huszthy Matyás. Potrivit înţelegerii prealabile realizate între tatăl său şi Huszthy, după trei ani de ucenicie, în al patrulea an urma să lucreze în atelier, ca şi calfă, acesta reprezentând costul uceniciei. În 1929, Suba Zoltán a obținut cartea de muncă, o adeverinţă referitoare la activitatea de până atunci şi atestatul, care-i oferea posibilitatea angajării în alte ateliere fotografice. În vara aceluiaşi an s-a angajat la Târgu Mureş, în atelierul lui Horváth Victor, fotograf – furnizor al Curţii Regale. După şapte-opt luni petrecute la Târgu Mureş, în 1930 s-a întors la Baia Mare, angajându-se pentru un an în atelierul fotografului Huszthy Mátyás. În următorii ani, Suba a parcurs mai multe etape de formare profesională, la Miercurea Ciuc și Budapesta, perfecționându-se în tehnica portretului și în realizarea fotografiilor de pe negativele/clișeelor de sticlă.

În toamna anului 1937, Suba Zoltán și-a deschis propriul atelier în Baia Mare, în Centrul Vechi al orașului, unde și-a desfășurat activitatea până în 1953. Din această perioadă, a rămas o impresionantă colecţie de negative pe sticlă (peste 11.000 bucăţi), achiziționată integral de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. Între anii 1953 şi 1959, Suba Zoltán a avut atelierul fotografic acasă, pe strada Ţibleşului, între 1959 și 1962 a activat în cadrul Cooperativei Gutinul (atelierul era amplasat pe strada Podul Viilor), iar între 1962 și 1977 a lucrat, tot ca fotograf, la Institutul Pedagogic din Baia Mare.

A încetat din viaţă la 9 decembrie 2009, la vârsta de 98 de ani.

Huszthy Mátyás și Suba Zoltán au fost doi fotografi portretiști admirabili. Profesionalismul și sensibilitatea celor doi se observă, în special, prin fotografiile în care apar copii și adolescenți. Prin intermediul celor 90 de fotografii alb-negru, aflate în expunere, realizate pe baza clișeelor (negativelor) pe sticlă, vizitatorii au ocazia să vadă atât copii în diferite etape ale inocenței ori la sărbătorirea unei aniversări juvenile, cât și băieți și fete împărtășind bucuria transmisă de momentul primei împărtăşanii. Câteva fotografii prezintă elevi ai Liceului „Gheorghe Şincai” – primul liceu românesc din Baia Mare, înființat în 1919 de Consiliul Dirigent al Transilvaniei sau tineri care au făcut parte din „Straja Țării” – organizație a tineretului din România, creată în 1935 de Regele Carol al II-lea. Pentru a completa atmosfera unui atelier foto din prima jumătate a secolului XX, expoziția este întregită cu o minicolecție de aparate și accesorii foto, o parte dintre acestea aparținând fotografilor Huszthy Mátyás și Suba Zoltán.

Autor text: muzeograf dr. Marius Câmpeanu

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu