La Muzeul Satului din Baia Mare: Dorul pânii de acasă – eveniment în praznic de Sfânta Maria

În perioada 12-13 august, Muzeul Satului din Baia Mare va găzdui evenimentul ”Dorul pâinii de acasă”, inițiativă care va îmbina bucătăria maramureșeană cu demnostrații de meșteșug, momente artistice și târgul mult așteptat, ”Bun de Maramureș”.

Sâmbătă, 12 august, cei care vor trece pragul Muzeului de pe Dealul Florilor vor putea simți mirosul pâinii proaspăt scoase din cuptor, din cadrul atelierului gastronomic ”De la bobul de grâu, la pâinea caldă”, urmat de un concert de pricesne de Sfânta Maria Mare.

Duminică, 13 august, vizitatorii au ocazia să participe la un atelier interactiv cu instalații tehnice tradiționale românești și pot lua parte la o serie de momente artistice, care vor anima cadrul pitoresc al muzeului.

Program:

Sâmbătă, 12 august
– 14:00 – 20:00 – Târg cu meșteri populari și producători locali
– 14:00 – 20:00 – Demonstrații susținute de cel puțin un meșter pe fiecare zonă etnografică
– 14:00 -17:00 – Atelier gastronomic – De la bobul de grâu, la pâinea coaptă – susținut de Școala Rădăcinilor Străbune, Călinești, Maramureș
– 17:00 – 18:00 – Concert – Pricesne De Sfântă Mărie Mare – susținut de Asociația Rădăcinilor Străbune, Călinești, Maramureș

Duminică, 13 august
– 12:00 – 20:00 – Târg cu meșteri populari și producători locali
– 12:00 – 18:00 – Demonstrații interactive pentru copii – Instalații tehnice tradiționale românești, miniaturi. Atelier susținut de dl. Andrei Avram
– 12:00 – 20:00 – Demonstrații susținute de cel puțin un meșter pe fiecare zonă etnografică
– 18:30 – 19:00 – recital – Horitoarele de la Lăspuș
– 19:00 – 20:00 – Performance Moirologue. Artiste: Maria Casandra Hauși, Zamfira Ludovica Mureșan, Andreea Vlăduț, Christa Wall. Concept: Moirologue este un proiect colaborativ interdisciplinar dezvoltat de Christa Wall (AT) și Andreea Vlăduț (RO). La baza acestuia stă o cercetare, aflată în desfășurare, concentrată pe profesia de bocitoare, aducând în prim-plan rolul femeii în diferite contexte socio-politice de-a lungul istoriei și interogând, de asemenea, structuri și coduri patriarhale. În colaborare cu Maria Casandra Hauși și Zamfira Ludovica Mureșan, proiectul Moirologue oferă un aspect performativ asupra ritualului de bocet.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu