La ora 1.00 noaptea: Băimărean oprit de polițiști. Era plin de alcool

Azi-noapte, în jurul orei 01.00, polițiștii din Baia Mare au oprit pentru control un autoturism pe bulevardul Unirii, la volanul căruia au identificat un bărbat de 56 de ani din municipiu.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spitalul din Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolice, conform IPJ Maramureș.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu