Legislația referitoare la documentele de călătorie a fost modificată. Ce trebuie să știți

Guvernul României a modificat legislația referitoare la documentele de călătorie zilele trecute. Este vorba despre aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.  Prin acest act normativ, au fost revizuite condițiile în care poate fi eliberat pașaportul simplu temporar, în acord cu tendințele europene.

„Astfel, pașaportul simplu temporar ar urma să fie emis doar în situații speciale, de excepție, care presupun o urgență în care este necesară deplasarea în străinătate sau, după caz, continuarea călătoriei ori reglementarea șederii/situației juridice a cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile. De asemenea, actul normativ reglementează posibilitatea ca datele biometrice și datele cetățenilor români să fie preluate o singură dată de personalul consular, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, dar să poată fi utilizate atât pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, cât și pentru eliberarea titlului de călătorie sau a cărții electronice de identitate, conform solicitărilor adresate de cetăţenii români.

Întrucât au existat situații în care hotărârile instanțelor de judecată de suplinire a acordului unuia dintre părinți pentru eliberarea pașaportului minorului lasă loc de interpretări, nefiind clar dacă suplinirea a avut în vedere eliberarea unui singur document de călătorie sau eliberarea pașapoartelor până la dobândirea de către minor a capacității de exercițiu, prin acest act normativ se reglementează ca eliberarea succesivă a mai multor paşapoarte simple electronice pentru minori să se efectueze numai dacă în cuprinsul hotărârii judecătorești sau al ordonanței președințiale de suplinire a acordului unuia dintre părinți, instanța a stabilit, în mod expres, acest aspect.
Totodată, sunt reevaluate situațiile excepționale în care cetăţenii români vor putea deţine, concomitent, fie un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile, fie două paşapoarte simple electronice valabile, precum și obligațiile ce le revin acestora.

Actul mai prevede anularea informatică a pașapoartelor eliberate anterior persoanelor care au pierdut cetățenia română, în situația în care acestea nu au respectat obligația legală de a preda documentele de călătorie în termen de 5 zile de la data pierderii cetățeniei obligația legală de a preda documentele de călătorie în termen de 5 zile de la data pierderii cetățeniei. Se reglementează și faptul că Direcția Generală de Pașapoarte este autoritatea care ține evidența cetățenilor români cu domiciliul în străinătate”, arată  Guvernul României.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu