Liderul din Hong Kong avertizează contra ”rezistenţei”, la 26 de ani după retrocedare

La aniversarea a 26 de ani de la retrocedarea Hong Kongului Chinei de către Marea Britanie sâmbătă, liderul din Hong Kong a declarat că oraşul trebuie să se protejeze împotriva „forţelor distructive care se angajează într-o rezistenţă ascunsă”, notează France Presse, informează AGERPRES.

Potrivit lui John Lee, Hong Kong este acum „în mare măsură stabil”, dar încă ţinta ţărilor care se opun ascensiunii Chinei.

„Există şi forţe distructive care se angajează într-o rezistenţă (…) ascunsă în Hong Kong”, a adăugat fostul şef al securităţii.

„De aceea trebuie să rămânem vigilenţi şi să luăm noi înşine iniţiativa de a proteja securitatea naţională”, a mai spus el.

Marea Britanie a cedat fosta sa colonie către China în 1997, lăsând loc unui model de guvernare de 50 de ani numit „o ţară, două sisteme”, urmând să garanteze libertăţile fundamentale şi o oarecare autonomie.

Până în 2019, 1 iulie a fost ocazia de a demonstra libertăţile de care se bucura oraşul în comparaţie cu China continentală, cu mii de locuitori defilând în timpul sărbătorilor pentru a-şi exprima revendicările politice şi sociale.

Dar această defilare, ca orice adunare, este interzisă de poliţie de doi ani, oficial din motive sanitare şi de siguranţă.

Potrivit criticilor guvernului, legea securităţii naţionale impusă în 2020 de Beijing după protestele din 2019 a anulat libertăţile promise.

În discursul său, John Lee a mai spus că centrul financiar, a cărui economie a suferit din cauza restricţiilor stricte impuse în timpul pandemiei de coronavirus, se află pe „o cale rapidă de revenire la normalitate”.

El a declarat că se aşteaptă ca PIB-ul să crească „aproximativ 3,5 până la 5,5%” în 2023.

Responsabil pentru răspunsul de securitate al Hong Kongului la manifestaţiile din 2019, Lee a depus jurământul ca lider al oraşului la 1 iulie anul trecut, după ce a candidat la post fără opoziţie şi cu sprijinul Beijingului.

Regiunea Administrativă Specială (RAS) chineză a respectat aşa-numita politică „zero Covid” a Beijingului timp de aproape trei ani, cu preţul separărilor familiale, al opririi turismului şi unei lovituri dure pentru afaceri.

Cu toate acestea, oraşul a avut una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din lume din cauza COVID-19 – în principal din cauza ratelor scăzute de vaccinare, în special în rândul persoanelor în vârstă, aminteşte AFP.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu