Liga Națională de Rugby va debuta la final de săptămână

Start de sezon pentru CSM Știința Baia Mare. Liga Națională de Rugby, ediția 2023, va debuta în ultima zi a lunii martie, într-un nou format cu un număr de 14 echipe împărțite pe grupe. Grupa A înseamnă campioana României, CSM Știința Baia Mare (formație care va sta în etapa inaugurală), Clubul Sportiv Dinamo București, C.S.U.Elbi Cluj Napoca, Sport Club Municipal Timișoara și C.S.A.Steaua București. În grupa B se află C.S. Știința Petroșani, Clubul Sportiv Năvodari, Politehnica Iași, Rugby Club Grivița UNEFS București și C.S.M.Galați, respectiv în grupa C avem Rugby Club Bârlad, C.S.M.Constanța, Rugby Club Gura Humorului și C.S.M.Bucovina Suceava.

Meciurile primei etape:
C.S.A.Steaua București – C.S.U.Elbi Cluj Napoca (vineri 31 martie ora 19.45)
Sport Club Municipal Timișoara – Clubul Sportiv Dinamo București (sâmbătă, 1 aprilie ora 11.00)
C.S.Năvodari – Rugby Club Grivița București (sâmbătă 1 aprilie ora 14.00)
Rugby Club Gura Humorului – C.S.M.Bucovina Suceava (duminică 2 aprilie ora 11.00)
Rugby Club Bârlad – C.S.M.Constanța

„Singura noutate din această stagiune o reprezintă C.S.M.Constanța, formație aflată la prima participare la nivel de seniori în această formulă. La finalul acestor zece etape de campionat (jucate în sistem tur-retur), în funcție de locul ocupat, după alcătuirea clasamentului din fiecare grupă, echipele vor fi împărțite din nou în trei grupe, urmând să joace alte zece etape (în intervalul 12 august 2023 – 25 noiembrie 2023) iar ulterior vor juca pentru locurile (1-4) finala mare respectiv cea pentru medaliile de bronz, partide pentru locurile (5-8), locurile (9-12) în speță pentru locurile (13-14)”, au anunțat oficialii clubului CSM Știința Baia Mare.

Primul meci al zimbrilor băimăreni va fi cel din 7 aprilie, când rugbyștii noștri vor juca cu Steaua București de la ora 13.00.
Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu