LUNA TRECUTĂ – Doi polițiști de frontieră din Maramureș, „ademeniți” cu mii de euro. Ce trebuiau să facă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus luna trecută trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Potrivit DNA, în data de 14 septembrie 2021, inculpatul, fiind surprins în flagrant de un echipaj al Poliției de Frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș în timp ce transporta într-un autoturism peste 24.000 de pachete cu țigarete provenind din contrabandă, „ar fi promis la doi dintre agenții constatatori suma de 15.000 de euro de persoană, precum și unui ofițer de poliție de frontieră implicat în activitatea de constatare și cercetare a infracțiunii flagrante suma de 40.000 de euro, pentru a-i permite plecarea de la locul faptei și pentru ca procesul-verbal de constatare să fie întocmit defectuos, astfel încât să nu reiasă că inculpatul ar fi fost surprins în flagrant”. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu