Luni, 11 – Prima ședință de Consiliu Local de când Baia Mare are primar ales de consilierii locali

Luni, 11 decembrie, va avea loc prima ședință de Consiliu Local de la alegerea unuia dintre viceprimari ca primar interimar al urbei. Ordinea de zi cuprinde mai multe proiecte de hotărâre, ședința CL fiind în format online. Aleșii locali se vor pronunța asupra proiectului de hotărâre pentru aprobarea etapizării proiectului « Creşterea eficienţei energetice în clădirile publice din Municipiul Baia Mare – Spitalul de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Ruşdea””, aprobarea etapizării proiectului „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în Municipiul Baia Mare – CF7„,  prelungirea duratei de implementare a proiectului ”Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe în Municipiul Baia Mare – CF2”.

Tot mâine se vor vota proiectele de hotărâre privind aprobarea depunerii spre finanţare şi angajării cheltuielilor de la bugetul local pentru proiectul „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ din Municipiul Baia Mare – Școala Gimnazială „Nichita Stănescu”, prelungirea duratei de implementare a proiectului „Creşterea performanţei energetice a unităţilor de învăţământ în Municipiul Baia Mare – Grădinița cu program prelungit nr.10 Baia Mare”, COD SMIS 118323 sau proiect de hotărâre privind aprobarea modului de calcul al chiriei pentru chiriașii specialiștii din învățămînt și din sănătate, cărora le-au fost repartizate locuințele din imobilul situat în Baia
Mare, Bd. Regele Ferdinand nr.120 conform H.C.L. nr. 457/23.11.2023.

Două proiecte de hotărâre extrem de importante sunt cele privind aprobarea analizei elaborată de operatorul de transport public de
călători S.C. URBIS S.A. cu privire la modul în care îi este afectată activitatea prin aplicarea prevederilor din Legea nr. 296/2023, respectiv cel privind aprobarea constituirii unui drept de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafaţă de 3.000 mp, situat în Baia Mare pe str. V.Alecsandri nr.68A, aferent unei stații de distribuție carburanți,în favoarea proprietarului construcției edificată pe acesta, SC MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu