Maramureș: Dosare penale pentru depozitarea deșeurilor chimice

În cursul zilei de luni, 22 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de reprezentanți ai Oficiului Fitosanitar Maramureș, au efectuat mai multe controale la societăți care comercializează produse de protecție a plantelor.

Astfel, la puncte de lucru situate în Baia Mare, Mireșu Mare și Dăneștii Chioarului, polițiștii au depistat cantități diferite de îngrășământ chimic, depozitat necorespunzător, precum și erbicid cu termen de valabilitate expirat.

Întreaga cantitate depistată ca fiind păstrată fără respectarea prevederilor legale, respectiv16.625 kg îngrășământ, 132 litri și 4 kg erbicid, a fost indisponibilizată și lăsată în custodia administratorilor până la clarificarea situației juridice a acesteia.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produse de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate și de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, fapte și pedepsite de prevăzute O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului.

Informații furnizate de IPJ MM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu