MARAMUREȘ – Droguri găsite într-o mașină oprită în trafic la Oncești

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse psihoactive.

Persoana a fost reținută pentru 30 de zile. IPJ Maramureș a anunțat că „măsura a fost luată după ce, la data de 16 ianuarie 2024, în localitatea Oncești, a fost depistat, în trafic, de către polițiștii de frontieră, un autoturism în care se afla un bărbat, de 21 de ani, din Maramureș. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite și ridicate aproximativ 500 de grame de substanță cristalizată de tip 2 MMC, ce ar fi fost destinată comercializării către consumatori, din județul Maramureș”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu