Maramureș: Încă doi bărbați prinși cu alcool la ”bord”

Miercuri, 29 martie, la ora 16.44, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat cu privire la faptul că pe strada Grănicerilor se află o autoutilitară, iar conducătorul auto se află sub influența băuturilor alcoolice.

Deplasați la fața locului, polițiștii au depistat autoutilitara în cauză, iar la volan a fost identificat un bărbat de 37 de ani din Satulung.

Întrucât acesta emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,12 mg/l alcool în aer pur expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, la ora 19.05, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus dinspre Berința înspre Copalnic, pe D.N. 18B.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Baia Mare Dr. Constantin Opriș unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, conform IPJ.

În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu