MARAMUREȘ – Meteorologii anunță o răcire a vremii, dar și zile ploioase în perioada următoare

Încet, dar sigur se termină cu zilele călduroase. Meteorologii spun că În această săptămână în Maramureș vremea va fi în general caldă, cu medii ale maximelor de 24 până la 28 de grade Celsius, cele mai scăzute estimate pentru 19 septembrie, iar ale minimelor de 12…14 grade.

ANM subliniază că în 24 septembrie vremea se va răci semnificativ, un proces care de altfel va continua ușor până pre finalul intervalului, astfel încât valorile diurne vor fi de la 26 spre 22 de grade, iar cele nocturne de la 14 spre 10 grade, media regională. Cât privește precipitațiile, sunt prognozate ploi în perioada 18 – 21 septembrie și din nou în 24 și 25 septembrie.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu